Un poliţist din Bucureşti îi transmite ministrului Lucian Bode, într-o scrisoare deschisă, că uniforma este ”total depăşită”, iar 80 – 90% dintre lucrători au apelat la ”ajustarea” ei, pentru că pantalonii la dungă şi ”pantofii cu găurele şi talpa de cauciuc” nu fac faţă la 8 ore cu 12 intervenţii la apeluri 112. ”Nu de puţine ori mi-am petrecut jumătate din program cu pantalonii la dungă, specifici CFR, rupţi între picioare şi nu numai”, afirmă poliţistul. ”Nimeni nu ne-a întrebat dacă ne e frig, cald, foame, sete sau din ce bani spălăm şi reparăm maşinile ministerului, dar am fost “hăituiţi” pe tema uniformei”, adaugă acesta, cerând intervenţia ministrului Bode, conform news.ro

”Am ales să vă expun o situaţie pe care dumneavoastră o puteţi rezolva uşor. Sunt poliţist de aproximativ 2 ani şi jumătate la una dintre cele mai dificile secţii din capitală, implicit din ţară. Ca să vă faceţi o idee, la aceasta secţie uneori un echipaj poate prelua şi 12 intervenţii 112 într-o tura de 8h (experienţă proprie). În scurta mea activitate am avut parte de multiple intervenţii în forţă, fiind nevoie de incatusare forţată, forţa fizica, alergare după infractori, escaladare garduri şi alte lucruri pe care societatea civila le vede doar la TV. De asemenea am fost victima a 3 infracţiuni de ultraj în anul 2020. Nu de puţine ori am ajuns acasă cu dureri grave de spate şi de picioare după mai bine de 8h petrecute în pantofii cu găurele şi talpa de cauciuc, specifici muncii de birou la situaţia actuală. Şi nu de puţine ori mi-am petrecut jumătate din program cu pantalonii la dungă specifici CFR, rupţi între picioare şi nu numai. Şi de aceste lucruri s-au plâns toţi colegii mei, fără excepţie”, a transmis poliţistul.

Acesta afirm,ă că, în urmă cu aproximativ 2 ani, poliţiştii ”sătui de lipsa de interes la nivelul MAI şi IGPR, au ales sa pună confortul, siguranţa şi sănătatea pe primul plan”.

”Astfel, 90 la sută din colegii mei, inclusiv eu, am ajuns sa înlocuim pantofii din echipare cu încălţăminte tactică de o mai bună calitate şi cu un indice de confort net superior. De asemenea, pantalonii la dungă au fost înlocuiţi cu pantaloni tactici cu o croială ergonomică, material mai bun şi aspect mai plăcut, care au adus o mai bună mobilitate şi un confort sporit. Va mărturisesc faptul ca în ultimul an de când am “ajustat” uniforma şi am investit peste 3.000 lei cu mare efort financiar din propriul buzunar, munca a devenit ceva mai uşoară, mai plăcută şi încrederea în mine a crescut considerabil”, mai scrie poliţistul.

Acesta consideră că 80 la sută din poliţiştii din ţară îi împărtăşesc opinia.

”Sunt de aceeaşi părere cu mine şi şi-au ajustat uniforma, sătui probabil de promisiuni şi amânarea la nesfârşit a adoptării unei noi uniforme atât de necesare vremurilor actuale. În ultima perioadă, controalele s-au înmulţit şi au început presiunile pentru a ne întoarce la uniforma oficială, total depăşită de vreme. Lucrătorii direcţiei de ordine publică ne ameninţă cu cercetări din cauza uniformei, poliţiştii din strada fiind trataţi cu un aer de superioritate şi cu aroganţă. Nimeni nu ne-a întrebat dacă ne e frig, cald, foame, sete sau din ce bani spălăm şi reparăm maşinile ministerului, dar am fost “hăituiţi” pe tema uniformei”, mai scris poliţistul.

Agentul afirmă că nu doreşte să încalce legea, ci doar condiţii mai bune de muncă.

”Practic suntem “hăituiţi” pentru simplul fapt că am încercat sa ne facem munca mai uşoară şi am încercat sa aducem o îmbunătăţire a serviciului poliţienesc. Noi nu vrem sa încălcăm legea, vrem doar condiţii mai bune de muncă. Serviciul poliţienesc are deja destule lipsuri pe care noi le decontam direct iar ultimele presiuni din partea conducerii au stârnit o nemulţumire generală în rândul poliţiştilor, nemulţumire care este pe punctul de a se transforma într-o revoltă din care toată lumea are de pierdut. În speranţa că veţi reflecta la cele expuse de mine, noi poliţiştii din stradă va cerem ajutor şi înţelegere”, a mai scris poliţistul care s-a semnat ”un simplu poliţist din linia întâi”.

Mesajul a fost publicat de Sindicatul Europol pe pagina de Facebook. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.