Acțiunea se desfășoară sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase și au loc peste 150 de percheziţii, potrivit Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Peste 150 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, la persoane şi firme suspectate că deţin ilegal articole pirotehnice, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sunt puse în aplicare 153 de autorizaţii de percheziţie la domiciliile unor persoane, la sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale.
Percheziţiile au loc în Bucureşti şi în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui.
“Acţiunea se desfăşoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, arată sursa citată.
Activităţile vizează identificarea şi indisponibilizarea articolelor pirotehnice care sunt vândute fără drept, identificarea probelor şi mijloacelor materiale de probă şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile, arată sursa citată.
Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.
La percheziţii participă poliţişti de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Poliţie Transporturi, Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din cadrul DGPMB şi al inspectoratelor de poliţie judeţene.
De asemenea, în activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi.
În cadrul Planului de acţiune “Foc de Artificii”, până miercuri, Poliţia Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice. (sursa)