Klaus Iohannis a semnat miercuri, 7 decembrie, decretul privind promulgarea Llgii care prevede dreptul poliţiei locale de a solicita informaţii cu privire la cei care conduc pe drumurile publice, de la proprietari sau de la cel care este mandatat autovehiculului.
Proiectul de lege prevede că, la solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.
Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţie locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.
De asemenea, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier sau de către poliţistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră. (sursa)