Acum câteva zile, în mod ciudat, câțiva membri AUR au pichetat sediile PSD din mai multe județe, inclusiv în Bihor. Oficial, aceștia protestau împotriva discuțiilor privind comasarea unor alegeri, din cele cinci scrutinuri organizate anul acesta. Ciudățenia constă în faptul că auriștii au ales să se plimbe pe la sediile PSD în condițiile în care cei care au cerut comasările, public, sunt peneliștii.

Iată însă că misterul timidității auriștilor față de PSD se disipează. De fapt, PNL și AUR se află în plin proces de contopire!

Curat ipocrit din partea peneliștilor, care la televizor îi fac pe cei de la AUR în toate felurile, dar la nivel de județe îi racolează…

Liderul PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, a anunţat joi, 8 februarie, transferul a 15 organizaţii ale AUR Mehedinţi la PNL.

Anunţul transferului a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul PNL Mehedinţi.

”Organizaţia PNL Mehedinţi este de astăzi şi mai puternică. Peste 15 organizaţii ale AUR Mehedinţi s-au alăturat echipei noastre, alături de fostul preşedinte AUR Mehedinţi George Ganţu, care va fi vicepreşedintele PNL Mehedinţi”, a Virgil Popescu.

”Împreună cu noii colegi liberali suntem pregătiţi să facem o echipă şi mai puternică, să câştigăm alegerile, să facem Mehedinţiul liberal”, a mai spus Popescu. Potrivit lui, ”orice demascare a falsului patriotism promovat de George Simion, trompeta putinistă, este de bun augur pentru români, pentru mehedinţeni”.


Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, a fost implicat în mai multe scandaluri declanșate de George Simion. Liderul AUR l-a bruscat pe Virgil Popescu în Parlament și l-a numit ”hoț”. De asemenea, Simion s-a filmat în timp ce-l urmărea pe fostul ministru, pe aeroportul din Viena.


”Asta au făcut astăzi colegii care ni s-au alăturat: au arătat, prin decizia lor politică de a se alătura PNL, că la AUR totul este o minciună, că servesc interesele Rusiei. Nu s-au lăsat intimidaţi de trompeta putinistă, George Simion, care a venit în judeţul Mehedinţi să înfiereze cu mânie proletară decizia lor şi pe PNL. Cei de la AUR au trădat patriotismul, pe români. Pentru că nu poate fi numit patriot cineva care este declarat indezirabil de fraţii noştri de peste Prut, din Republica Moldova.”, a arătat fostul ministru.

Virgil Popescu a atins şi subiectul comasării alegerilor.

”Este o falsă problemă! Din contră, cetăţenii vor fi motivaţi să aleagă local şi european, să integreze şi apartenenţa la familia europeană. Cei de la AUR cred că fac asta pentru că Putin nu vrea alegeri comasate în România! Nu mai facem de mult ce vrea Moscova. Ne-au confiscat tezaurului şi ni l-au trimis în loc pe George Simion. Nu avem nevoie de aşa ceva. Avem nevoie de liberalism pentru a continua procesul ireversibil al dezvoltării”, a spus liderul PNL Mehedinţi. (ziare.com)

Articolul precedentMinistrul Agriculturii: Ne-am onorat angajamentele luate în faţa fermierilor şi am prevăzut fonduri în buget pentru toate măsurile de sprijin
Articolul următorElveţia: Iranianul care a luat ostatici într-un tren a fost ucis în asaltul poliţiei