Cel mai recent sondaj de opinie realizat de INSCOP arată că 65,7% dintre cei care au răspuns întrebării ar vota un partid naţionalist care promovează valori religioase şi familia tradiţională.
39,7% dintre adepții unui partid naționalist au răspuns că ar vota o astfel de formațiune şi dacă ar propune măsuri şi politici care ar putea determina ieşirea României din Uniunea Europeană, în timp ce 55,1% au afirmat că nu.
Întrebaţi dacă ar vota un asemenea partid chiar dacă ar susţine o apropiere de Rusia, 26% au răspuns că da, adică 17% din totalul eşantionului, în timp ce 68,4% au afirmat că nu.
„Votul ipotetic pentru un partid de orientare naţionalistă (două treimi din populaţie) este un indicator general care arată preocuparea populaţiei pentru o mai bună reprezentare a intereselor ţării, iar nu o măsură exactă a scorului electoral pe care l-ar putea obţine un partid care se auto-declară declară naţionalist.
De exemplu, atunci când sunt întrebaţi dacă ar mai vota un partid cu orientare naţionalistă dacă acesta ar propune ieşirea României din UE, din cele două treimi mai rămân doar un sfert dintre români dispuşi să voteze un asemenea partid. Iar dacă un partid cu orientare naţionalistă ar propune apropierea faţă de Rusia, ar mai fi votat doar de aproximativ 17% dintre români.”, susţine Remus Ştefureac, preşedinte Strategic Thinking Group.
Dan Andronache, vice-preşedinte True Story Project susţine că „este important de remarcat, aşa cum reiese din acest capitol, existenţa elementelor conservatoare în bazinul electoral naţionalist, care fac diferenţa între totalul voturilor ce ar fi acordate unui partid naţionalist ce ar promova familia şi valorile religioase şi procentul de 17 % a acestor voturi în situaţia în care un astfel de partid ar promova o îndepărtare de Europa. Preferinţele evidenţiate ale publicului tânăr către preşedintele Putin se observă şi în deschiderea acestui segment de alegatori de a vota un partid care ar susţine apropierea de Rusia”.
Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” – Ediţia a IV-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.
Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului multistadial stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%. (ziare.com)