Oradea Arena a fost luată aseară cu asalt de orădenii care și-au cumpărat bilet la concertul ”Lumină din Lumină”, acolo unde au ascultat pricesne și muzică bizantină.

Cea mai ascultată interpretă de muzică religioasă, cap de afiș

Concertul de aseară a fost apogeul programului evenimentelor ”Lumină din Lumină” care cuprinde 33 de concerte în diferite localități din Bihor, eveniment aflat la a III-a ediție. Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale din București, unul dintre cele mai cunoscute grupuri de muzică bizantină din România, Maria Coman, cea mai ascultată interpretă de muzică religioasă din România și Ribale Wehbé, artistă libaneză de muzică bizantină, au fost capetele de afiș ale evenimentului.

Lumină in Lumină la Oradea Arena Sursa foto: CJ Bihor

Lumină in Lumină la Oradea Arena Sursa foto: CJ Bihor

Evoluții la fel de apreciate de public au avut artiștii locali îndrăgiți: actorul Sebastian Lupu, cunoscut ca „Omul oamenilor”,  cu milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, Grupul „Moștenitorii cântecului” de la Palatul Copiilor din Oradea, Andrei Dem, interpret bihorean de muzică populară, și Sergiu Duca, care a bătut toaca, un obicei pascal mult îndrăgit în Bihor.

Muzică și credință, în Vinerea Mare pe TVR1

Decorul scenei pe care au evoluat artiștii a simbolizat crucea de pe Golgota. Concertul a fost o experiență colectivă, prilej de emoție și reflecție, în care muzica și credința au creat o atmosferă cu totul aparte.Proiectul, organizat de Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, cultele religioase și mai multe școli, își propune să promoveze tradițiile pascale și să aducă împreună comunitățile prin muzică.

“Lumină din Lumină” este un act de mărturisire și, în același timp, un îndemn pentru fiecare bihorean de a fi parte din Lumina Învierii.Evenimentul a fost conceput și regizat de prof. Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor. Acesta va fi transmis pe postul TVR 1, în Vinerea Mare, de la ora 23:45, cu reluare sâmbătă, la ora 16:00. (evz.ro)

Articolul precedentTánczos Barna îl contrazice pe Bolojan: Nu sunt motive pentru majorarea taxelor. Reforma fiscală va fi discutată la toamnă
Articolul următorMarcel Ciolacu îi cere lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidențială: „Ia măcar acum o decizie înțeleaptă! Retrage-te!”