În 2017, compania grecească Gastrade
a lansat proiectul terminalului de Gaz Natural Lichefiat (LNG) de la Alexandroupolis, pe coasta grecească a Mării Egee. Proiectul presupunea construirea unui terminal cu o capacitate finală de 6,1 miliarde de metri cubi de gaz natural pe an, adică 1/9 din capacitatea conductei Nord Stream 1. 6,1 miliarde de metri cubi de gaz înseamnă, în același timp, aproape dublul cantității de gaze naturale pe care o importă România anual.
Încă de la început, Gastrade a propus proiectul mai multor potențiali investitori, în principal țărilor care ar fi avut un interes direct să aibă la îndemână o sursă alternativă de gaze naturale: România, Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord. Astfel, s-ar fi ajuns la un număr final de cinci investitori. Investiția în terminalul LNG de la Alexandroupolis era estimată la 374,3 milioane de euro, din care 167,3 milioane de euro vin de la UE, prin facilitatea Connecting Europe și prin fondurile europene de investiții structurale. Celorlalți investitori (cinci la număr) le-ar fi revenit investiții de doar 12,5 milioane de euro pentru fiecare, iar 144,5 milioane de euro ar fi fost asigurate prin credite. În schimbul acestor 12,5 milioane de euro, fiecare investitor ar fi primit 20% din acțiunile terminalului LNG de la Alexandroupolis, fiind posibilă nevoia de a se investi suplimentar până la 10 milioane de euro. România urma să ia parte la investiție prin intermediul Romgaz.
La finalul lunii septembrie 2019, Adunarea Generală Ordinară a Asociaților Romgaz aprobase, de principiu, achiziționarea a 20% din acțiunile emise de către Gastrade. Pe 20 martie 2020 erau semnate aproape toate actele necesare achiziției, fuseseră aprobate și semnate memorandumurile și eram la o săptămână distanță de semnarea achiziției acțiunilor.
Gazul Natural Lichefiat este,
de fapt, gaz natural adus în stare lichidă printr-un sistem de răcire la temperaturi extreme. Prin lichefiere, gazul natural își comprimă volumul de 600 de ori și face posibilă transportarea sa, mai ales pe apă, în containere speciale. La finalul lui 2020, flota mondială de vapoare transportatoare de LNG număra nu mai puțin de 642 de vase, cu capacități între 1.000 și 270.000 de metri cubi de LNG. Cele mai mari tancuri LNG pot transporta 270.000 de metri cubi de gaz lichefiat, dar cele mai multe și mai eficiente dintre vasele folosite în acest moment transportă 150.000 de metri cubi de LNG.
Ajuns la un terminal, LNG-ul este descărcat din tanc în depozite (de obicei submarine). Din aceste depozite, LNG-ul este pompat în stațiile de regazeificare, unde volumul său crește de 600 de ori și este fie depozitat așa, fie este pompat mai departe, sub presiune, în conducte. Astfel, conținutul unui tanc LNG de 150.000 de metri cubi se transformă în 90 de milioane de metri cubi de gaz natural care este pompat prin conducte. La un import de 3,3 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cum este cel estimat pentru 2022, României i-ar fi suficiente 36 de tancuri LNG a câte 150.000 de metri cubi pentru a-și acoperi nevoile.
Așadar, în martie 2020,
România era gata să devină acționar la terminalul LNG de la Alexandroupolis. Pe lângă dreptul de a rezerva prioritar ce cantități de gaze și-ar fi dorit, Romgaz ar fi avut și profit din participarea la această investiție. Se estimează că veniturile terminalului de la Alexandroupolis vor fi de aproximativ 3,4 miliarde de euro în următorii douăzeci de ani, iar 20% din profiturile generate de aceste venituri ar fi revenit României, prin Romgaz.
Dar, stupoare:
pe 20 martie 2020, membrii Consiliului de Administrație al Romgaz au votat pentru încetarea oricăror proceduri de achiziționare a celor 20% din acțiunile terminalului LNG de la Alexandroupolis. La acea dată, directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, declara că decizia de renunțare la investiție s-a luat din cauza contextului economic creat de pandemia de SARS-CoV-2.
Doi ani mai târziu, în martie 2022, Adrian Volintiru, care nu mai este director general al Romgaz, declară cu totul și cu totul altceva: „Noi aveam rezervare de capacitate la Alexandroupolis și eram pe punctul virtual de tranzacționare, unde s-a înscris și Bulgaria. Le aveam pe toate, dar acum căutăm din nou. La proiectul Alexandroupolis a votat negativ Consiliul de Administrație, la indicația ministrului Energiei, Virgil Popescu. Au votat negativ și rezervarea de capacitate, și intrarea Romgaz ca acționar la Alexandroupolis cu 20%. Acum trebuie să o facem de la zero și nu mai este loc. Când Consiliul de Administrație a votat împotriva proiectului, eram cu o săptămână înainte de semnarea actelor, memorandumurile erau semnate, absolut tot era semnat“.
Așadar, cel care ar fi decis că nu avem nevoie nici de gaz, că ne aprovizionăm de la ruși, și nici de profiturile generate de terminalul LNG de la Alexandroupolis este nimeni altul decât Virgil Popescu, fostul și actualul ministru al Energiei, păstrat în această funcție de trei guverne încoace.
De ce mai este Virgil Popescu ministru? De ce a pus bețe în roate unei investiții extrem de rentabile pentru statul român? De ce n-a fost interesat să scăpăm de gazul rusesc? De ce Virgil Popescu mai este în libertate în acest moment? Sunt întrebări la care noi nu avem răspunsuri. Procurorii DNA ar putea să obțină răspunsurile mult mai ușor, dar numai dacă ar avea și curiozitatea de a pune aceleași întrebări, în locul nostru. (catavencii.ro)
