Zeci de pasageri s-au trezit blocați, joi seară, la îmbarcare pe aeroportul din Cluj-Napoca. Scannerele nu au mai funcționat, iar avionul care trebuia să-i ducă la Paris a decolat cu doar o parte din călători.
Cei care au rămas la sol au fost invitați să ia… autocarul spre Franța, însă mulți au refuzat. Aeroportul dă vina pe compania de zbor că nu i-a așteptat pe toți pasagerii, însă întârzierea s-a produs din cauza noilor scannere din terminal.
43 de persoane care ar fi trebuit să urce în avionul de Paris n-au putut înainta spre îmbarcare. Şi asta pentru că scannerele pentru bagaje, brusc, nu au mai funcţionat. Oficialii au încercat remedierea problemei şi în final au mutat pasagerii pe linia scannerelor vechi, dar între timp aeronava lor a decolat doar cu o parte dintre pasageri. După ore de așteptare, oamenilor li s-a propus să meargă la Paris cu… autocarul.
Pasageră: „Ne-au spus că ajunge autocarul în trei ore şi face 48 de ore până în Franţa. Eu nu-mi permit să merg cu autocarul, am probleme de sănătate, am probleme cu coloana. Eu sunt programată acuma la operaţie, mai găsesc bilet până pe 24?”
„Am fost în aeroport cu un bebeluş de 5 luni, timp de patru ore, pentru mine nu e ok, următorul zbor va fi duminică care ne-a costat încă 400 euro.”
„Dintr-odată ni s-a spus: căpitanul aeronavei a decis să plece, porțile care nu erau funcționale ei le-au ținut două ore închise, dar pe urmă, era o a doua soluție, pe care au deschis-o doar după ce a plecat avionul nostru. Problema e ca ei ne trimit la companie, compania ne trimite la aeroport, şi ne trezim aşa, păgubiţi” spun pasagerii nemulțumiți.
„Din cauza întârzierilor de securitate aeroportuară de pe Aeroportul Cluj, unii pasageri au ajuns cu întârziere la poarta de îmbarcare și au pierdut zborul spre Paris (16 mai). Regretăm că aceste întârzieri la securitatea aeroportuară de pe Aeroportul Cluj, care nu se află în totalitate sub controlul nostru, au făcut ca pasagerii să își piardă zborul” au transmis reprezentanții companiei Ryanair.
Deşi joi seară reprezentanții aeroportului au transmis că problemele au apărut după tăierea accidentală a unor cabluri, vineri au spus că o defecțiune tehnică la alimentarea cu curent a fost de vină. În aeroport se fac lucrări de extindere a terminalului.
David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca: „A fost o defecțiune tehnică legată de alimentarea echipamentelor. Nu au mai funcționat. Pilotul trebuia să aștepte pasagerii, avionul nu trebuia să plece. Este responsabilitatea companiei aeriene, faptul că au rămas pasagerii pe jos nu este vina aeroportului și nici responsabilitatea aeroportului.”
Bogdan Buneci, avocat: „În această situație, în mod clar, culpa cade în sarcina Aeroportului Internațional Cluj și nu în sarcina pilotului. Vă dați seama, pilotul a așteptat 30-40 de minute. Și el trebuie să decoleze într-un anumit interval de timp. Pot cere despăgubiri printr-o acțiune în fața instanței de judecată și în prealabil pot notifica aeroportul.”
sursa: Pro TV