„Există o diferență între consumul dăunător și cel moderat de băuturi alcoolice și nu consumul în sine constituie un factor de risc pentru cancer”. Aceasta este una dintre modificările aduse raportului privind planul de acțiune împotriva cancerului aprobat marţi seară de Parlamentul European, transmite Rainews, citată de Rador.

Din text a fost eliminată şi referirea la avertismentele de sănătate de pe etichetă fiind introdusă invitația de îmbunătățire a etichetării băuturilor alcoolice prin includerea de informații privind consumul moderat și responsabil de alcool.

„Parlamentul European salvează aproape zece mii de ani de istorie a vinului, ale căror primele urme în lume au fost identificate în Caucaz, în timp ce în Italia există descoperiri în Sicilia încă din anul 4100 î.Hr.”, afirmă președintele Asociaţiei Coldiretti, Ettore Prandini, care a mulţumit parlamentarilor italieni pentru munca în echipă condusă pentru apărarea unui sector în valoare de 12 miliarde în cifră de afaceri, din care 7,1 miliarde la export și care, conform analizei Coldiretti, oferă locuri de muncă, direct sau indirect, la 1,3 milioane de persoane.

„Echilibrul nutrițional trebuie căutat între diferitele alimente consumate în alimentația zilnică și cu siguranță nu condamnând produsul specific. În plus, aceasta este o orientare inconsecventă cu sprijinul acordat de prevedere dietei mediteraneene, considerată un model alimentar sănătos și benefic pentru prevenirea multor boli, inclusiv cancerul, dar care se bazează și pe consumul echilibrat al tuturor alimentelor, începând de la de la paharul de vin la mese”. (sursa)

Articolul precedentCod galben de vânt puternic, până vineri dimineaţă, în 27 de judeţe / La munte, rafalele vor depăşi 100 de kilometri la oră
Articolul următorINS: Există 2.000.000 de români care nu au lucrat niciodată. Zeci de mii de locuri de muncă rămase neocupate