Ministrul Muncii a declarat public, de la Guvern, la briefingul de după ședința Executivului, de lângă premierul Florin Cîțu, după care a scris și pe contul său de Facebook informația că Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care asigură sprijin părinților care trebuie să stea acasă cu copiii lor, dacă aceștia fac școală online. Informația era una falsă, Guvernul anunțând că proiectul de ordonanță nu a fost adoptat.
„Astăzi am aprobat două ordonanțe de urgență privind prelungirea șomajului tehnic și acordarea de zile libere părinților care supraveghează copiii aflați în școala online, și în ședința de guvern de vineri vom aproba normele metodologice pentru aplicarea Legii consumatorului vulnerabil. În felul acesta, acordăm un sprijin fiecărei categorii afectate de perioada în care ne aflăm”, a declarat de la pupitrul Guvernului României, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Edupedu.ro a sesizat informația falsă la mai puțin de o oră de la apariția ei în spațiul online, dar nici până la ora publicării acestui articol informația nu fusese corectată nici pe site-ul Guvernului, nici pe al Ministerului Muncii (unde nici măcar nu a fost publicată vreo informare în acest sens și nici pe pagina de Facebook a ministrului).