Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, anunţă, marţi, că noul terminal al Aeroportului Craiova, cel mai mare terminal nou construit al unui aeroport din România, va fi gata în acest an, după un efort financiar de peste o sută de milioane de euro.
”Cel mai mare terminal nou construit al unui aeroport din România este realizat la Craiova, printr-un proiect cu fonduri europene ce presupune extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional ”George Constantinescu” din Craiova. Evoluţia de la prima cupă de beton, turnată în luna februarie a anului trecut, şi până astăzi, când se lucrează la acoperiş şi la geamurile de pe faţadă, este una vizibilă”, a scris, marţi, pe Facebook, preşedintele CJ Dolj, postând imagini cu evoluţia proiectului.
Vasile anunţă că proiectul urmează să fie finalizat chiar în acest an, ”cu un efort financiar de peste 100 de milioane de euro, efort ce va asigura dezvoltarea acestui obiectiv şi operarea a până la 2 milioane de pasageri pe an, conform estimărilor făcute pentru următorii ani”.
Recent, directorul Aeroportului Craiova, Sorin Manda, anunţa că stadiul fizic al lucrărilor depăşeşte 65%. ”După zece luni, în ciuda vremii capricioase, proiectul se află la un stadiu fizic de execuţie de 65,7%, nu mai puţin de 281.981.196,97 lei fiind decontaţi deja de către constructor. În prezent sunt efectuate lucrări de închidere a acoperişului, dar şi de închidere exterioară cu geam a Corpului C. În paralel, au fost efectuate lucrări şi la obiectivele conexe proiectului în zona de infrastructură de mişcare, lucrându-se la terasamentele platformelor 3 şi 4, dar şi la calea de rulare Foxtrot”, anunţa Sorin Manda.
Potrivit acestuia, o altă componentă a proiectului a vizat efectuarea de lucrări de amenajare a suprafeţei nivelate a pistei de aterizare/decolare, lucrare cu o importanţă majoră pentru siguranţa aeronavelor şi a pasagerilor. (sursa)