Ca prin minune, o nouă ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă bate din nou la uşă, iar joi 17 octombrie, la ora 17:30, sărbătorim 11 ani de cînd sîntem parte din ritualul tău de cultură.
Este momentul ideal în care putem celebra toate tablourile, sculpturile, tapiseriile, grafica, ceramica şi artiştii naivi alături de care am fost la toate ediţiile acestui festival unic în România, care a transformat Oradea în epicentrul artei naive contemporane româneşti, dar mai ales să ne îmbogăţim colecţiile cu toate lucrările de artă naivă care pînă acum au stat cuminţi pe lista de must have.
Noi ne-am pregătit cum se cuvine şi te aşteptăm joi 17 octombrie, la ora 17:30, la noi acasă, adică la Muzeul Oraşului Oradea (Cetatea Oradea), str. Piaţa Emanuil Gojdu nr. 39-41, sala de expoziţii temporare, turn Corp B, et. 1, la vernisajul festivalului. Şi pentru că veştile bune sînt cele împărtăşite, ia-ţi familia şi prietenii şi hai să ne vezi!
O să-ţi placă de noi! Şi nouă de tine!
Mircea Stroe, Asociaţia Artiştilor Naivi din România