La fel ca eroul lui Victor Hugo, Bolojan își schimbă destinul după mulți ani de temniță politică, executată la Bihor. Eliberat din strînsoarea unei sorți minore, ajunge în Micul Paris și se apucă să-și croiască un viitor. Îi pune la temelie, așa declară el, binele și munca. Dar, spre deosebire de Jean Valjean, a cărui muncă se răsfrînge asupra celor din jurul propriei persoane și face bine în apropiere, Ilie Bolojan țintește binele comun. Muncește pentru țară. Dacă greșește, greșește pe picior mare.
Doru Bușcu: Un fel de trecut eroic îi ajunge din urmă pe amîndoi. Forța fizică pe care Valjean a folosit-o să ridice acea căruță care strivea un amărît seamănă cu înverșunarea lui Bolojan de a ridica Oradea. Reducerile bugetare de la Bihor ar corespunde succesului manufacturii din Montreuil-sur-Mer. Prosperitatea generată de Valjean echivalează cu tăierile operate de Bolojean. Chiar și cu această forțare, asemănările rămîn: ambii invocă morala, truda personală și justiția pe un fundal de nenorocire socială.
Numai că Ilie Bolojan are la dispoziție o epocă mai indulgentă. Față de mizerabilii secolului al XIX-lea, săracii zilelor noastre trăiesc în democrație și libertate, au alt nivel de trai, sînt păziți de legi și de sistemul de sănătate, au acces la educație și TikTok. Azi nu e nevoie de violență, ci doar de măsuri economice. De aceea, Ilie Bolojan joacă într-o altă comedie umană, cu mai multe variante de final, toate cîștigătoare pentru el.
Primul scenariu e reușita. Ilie Bolojan rămîne premier pînă în decembrie 2026 și implementează toate pachetele de austeritate. Lumea suferă, iese în stradă, înjură chelia și unica sprînceană, dar coafura rezistă. Cifrele deficitului și agențiile de rating se calmează cît de cît, apar semne că ne putem împrumuta iar masiv, așa cum ne place, dar la dobînzi cu o jumătate de procent mai mici. UE ne mai eliberează un sfert de tranșă. Economia nu e încă vindecată, dar sînt întrunite elementele constitutive ale unui succes de comunicare. Ilie Bolojan a reușit, a reformat economia, a restructurat instituțiile, a salvat bugetul. Chiar dacă a nenorocit plătitorii de taxe, ne-a scăpat de faliment. Bolojan e salvatorul patriei. E Tadeusz Mazowiecky al României. Rotativa nu mai are sens: de ce să schimbăm echipa cîștigătoare? – ar putea întreba presa din rețeaua contractelor de partid.
În decembrie 2026 e o răscruce de drumuri: Bolojan se dă la o parte ca să-i facă loc premierului PSD (și se retrage în plină glorie, pînă la alegeri) sau rămîne premier în baza succesului, sprijinit de Nicușor, de SRI sau chiar de PSD, dacă PSD trece în Opoziție. Iarăși, în ambele variante, Bolojan cîștigă. Într-un caz, reputație și imagine, convertibile electoral în 2028. În celălalt caz, continuarea guvernării.
Al doilea scenariu are tot final fericit. Căci, dacă e împiedicat să impună măsurile de austeritate pînă la plăsele, așa cum sînt scrise pe hîrtie, premierul Bolojan se poate retrage oricînd din funcție. Nu vreți să ne salvăm economia și țara? Foarte bine, poftiți și lucrați cu alții! Eu plec. Nu fac compromisuri, nu umblu cu jumătăți de măsură, nu mă joc cu soarta României. Și coboară de pe cal ca un învingător ofensat, urmărit imediat de regrete. Martirajul îi crește aura. N-am știut ce pierdem. Ce ne facem acum? Să-l chemăm înapoi. Să-l votăm masiv în 2028, ca să-l recuperăm.
Orice ar face, Bolojan se îndreaptă neabătut spre un cîștig politic personal. Asta fiindcă a descoperit mecanismul catapultei pe care s-a suit. Cîtă vreme rămîne ferm și neînduplecat pe măsurile de austeritate, va transforma sărăcia în necesitate și adevăr. Oamenii sînt înclinați să creadă mai degrabă explicația unei nenorociri decît promisiunea unui trai bun. Iar acest contrast între neclintirea lui Bolojan și marea masă a ezitanților din politică e luat drept dovadă a cinstei și sincerității.
Prin urmare, tot ce are de făcut e s-o țină langa cu măsurile de austeritate. Să-și păstreze încruntătura și umbra deasă de pe frunte, să rămînă ferm și netulburat în tăieri, să pronunțe concedieri cu răceala unui complet de condamnare la moarte și să nu se abată de la imaginea de om golit de emoții, care îi vine turnată. Încet-încet, expresia „cu cît ne va fi mai rău, cu atît ne va fi mai bine“ va deveni refrenul sîngeroasei lui reușite, iar cîmpul acestei lupte cu propriul popor va fi presărat cu cadavre sociale, companii în agonie și gemetele plătitorilor de taxe. Forța ascunsă a lui Bolojan e neclintirea din proiectul monomaniacal, așa cum realizările morale ale lui Jean Valjean s-au bizuit, în bună măsură, pe forța lui fizică.
Nu uitați să mai citiți o carte veche din cînd în cînd, vara, mai ales că nu vă costă nimic. (catavencii.ro)
