ZF.ro: Injurati-ma pentru text insa ganditi-va la cele de mai jos diseara cand o sa puneti pe masa lapte din Ungaria sau Bulgaria, foarte probabil provenind dintr-o fabrica construita inainte de 1990.
Lucrez de 20 de ani intr-o “fabrica” a carei sectie de productie a fost construita in perioada 1963-1965 – am pus ghilimele pentru ca acum, in 2023, termenul este impropriu. A devenit societate comerciala in 1990 in baza Legii 15/1990 iar apoi societate comerciala pe actiuni in 1991 in baza Legii 31/1991. S-a privatizat conform HG 887/1995 iar capitalul social detinut de stat prin FPS a fost transferat catre persoane fizice in baza procesului de privatizare in masa, conform Legii 55/1995 si catre persoane juridice conform contractului 550 / 1996.
In 2003 fabrica a fost achizitionata de un investitor financiar si apoi vanduta in 2006 unui investitor strategic. Astazi, intamplator, este liderul pietei farmaceutice din Romania si parte dintr-un grup in top 5 la nivel global.
Batalia pentru a pastra fabrica in picioare a fost data eroic in perioada 1990 – 2000 de echipa lui Iuliu Osian – mai stie cineva cine a fost Iuliu Osian?
Toate cele 5 fabrici de medicamente construite inainte de 1990 – Antibiotice, astazi detinuta majoritar de MS, Armedica, acum parte din Gedeon-Richter, Biofarm, in prezent in proprietatea SIF-urilor, Sicomed, din 2006 parte din Zentiva si Terapia, in componenta lui Sun Pharma din 2014 – au ramas in picioare si sunt lideri in categoriile din care fac parte.
Performante de succes au si fabricile construite inainte de 1990 din industria automotive, o parte din cele de bunuri de larg consum, de imbracaminte, de fapt toate fabricile care au intrat in proprietatea unor investitori financiari sau strategici care au inteles importanta productiei in Romania si le-au transformat, retehnologizat, internationalizat.
Insa marea majoritate a “fabricilor lui Nicolae Ceausescu” din centrele urbane au fost transformate in mall-uri, cladiri de birouri si cartiere rezidentiale in conditiile in care erau la nivelul tehnologiei din anii 1990, nivel similar cu celelalte tari din Estul Europei. In contrast insa, in celelalte tari din Estul Europei marea majoritate a fabricilor de dinainte de 1990 au ramas in picioare astfel incat acum sa nu ne miram ca la cumparaturi gasim marci vechi de peste 50 de ani, toate fabricate in Polonia, Cehia, Slovacia si Ungaria.
Ni se spune de peste 20 de ani ca “fabricile lui Nicolae Ceausescu” erau mormane de fier vechi, energofage, poluante, neperformante, prost administrate?
Iata unde se afla Romania la capitolul industrie chimica in 1990. 72 de combinate (nu mai ineficiente decat cele din alte tari din Europa de Est, care s-au salvat si internationalizat in marea majoritate), un sistem performant de invatamant (12 scoli profesionale, 23 licee, 17 facultati si 10 institute de cercetare) – sectorul aducea circa 35 miliarde Euro, aproape 20% din productia industriala de atunci. Astazi, in 2020, daca a mai ramas un sfert din capacitatile de productie si din cele din invatamant, iar domeniul aduce la buget venituri de doar 3 miliarde Euro si aproape jumatate din deficitul balantei comerciale a Romaniei.
Soarta “fabricilor lui Nicolae Ceausescu” a fost decisa la baioneta, fabrica de fabrica, intre 1995 – 2005, intr-o batalie dramatica dusa intre interese foarte complicate. Au castigat interesele care, intentionat sau nu, ne-au adus in situatia ca in 2023 sa nu mai prelucram mancare, chimie, energie, aparare, adica nevoile de baza ale oricaruia dintre noi. Romania este o tara infernal de dependenta de importuri si, mai rau, fara strategie si viitor in industria de prelucrare.
Cand nu mai ai paine, lapte, carne, legume si fructe procesate local, nu mai ai suveranitate. (Dragoș Damian)
