Guvernul a modificat lista persoanelor care se pot vaccina împotriva COVID-19 în etapa a treia de imunizare, care urmează să înceapă în aprilie.

Astfel, prioritate la vaccinare vor avea acum şi deţinuţii, alături de angajații din HoReCa, bancheri, coafeze, bibliotecare sau casieri.

Potrivit Hotărârii de Guvern publicate în Monitorul Oficial, care modifică strategia națională de vaccinare, persoanele private de libertate au fost incluse în etapa a treia A, înaintea populației adulte care nu s-a încadrat în categoriile de persoane din prima și a doua etapă a campaniei de vaccinare.

Decizia, luată printr-o hotărâre de guvern

Categoriile de persoane care ar urma să fie vaccinate în etapa a treia de imunizare, programată pentru luna aprilie:

a) Persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unor unități, operatori economici cu risc ridicat de infectare al personalului propriu și al persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

i) lucrătorii din Industria extractivă,
ii) lucrătorii din Industria prelucrătoare
iii) lucrătorii din Hoteluri și restaurante
iv) lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte
activități de înfrumusețare
v) lucrătorii din domeniul spectacole, activitati culturale și recreative.
vi) lucrătorii din sistemul financiar, bancar și din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul și a celor care prestează servicii esențiale de plăți, administrare cont și investiții și operează infrastructuri critice naționale, precum și personalul critic de suport al acestora;
vii) persoanele cazate în centrele regionale de proceduri și cazare ale solicitanților de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări”.
viii) persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luați în custodie pubIică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări”;
ix) persoane private de libertate;
x) persoane care asigură infrastructura de comunicații;
xi) lucrătorii din domeniul muzeal și al colecțiilor publice;
xii) lucrătorii din biblioteci

b) populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la punctele 1 și 2 de la litera C;
c) populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani. (sursa)

Articolul precedentPolițiști și procurori, petrecere ilegală într-un restaurant
Articolul următorHarta puterii în Guvern. De ce se bat filialele pe viață și pe moarte pentru funcțiile de ministru și secretar de stat