De la înălțimea celor 14,28 de procente obținute la Senat și a celor 13,2 procente obținute la Cameră, PNL știe că nu poate fi exclus din alcătuirea viitorului guvern al României. Se află, este drept, în situația în care se afla USR în urmă cu patru ani, când cu doar 15% din voturi a ajuns un partid important, care a furnizat țării mai mulți miniștri importanți și un vicepremier. Dar PNL vrea mai mult, mult mai mult: vrea conducerea Guvernului, respectiv un premier în persoana președintelui interimar al partidului, Ilie Bolojan. Cum USR se îndreaptă cu pași uriași spre denunțarea înțelegerii făcute înainte de așteptatul tur II al alegerilor prezidențiale și tinde să aleagă Opoziția, forța de negociere a PNL crește considerabil, iar aceiași sforari care au dus la prăbușirea  partidului încearcă acum să obțină tot ce se poate obține. Și se poate.

Ilie Bolojan, el însuși, nu se mulțumește cu o simplă poziție de ministru sau vicepremier, ci vrea să conducă destinele „pro-europene“ ale României. Mai întâi ca premier, ulterior ca președinte al țării, candidat unic fie al partidelor de dreapta, fie al întregii așa-zise coaliții așa-zis pro-europene.

Singura problemă a marelui om de stat din Bihor este că desemnarea premierului nu o va face nici Lasconi, nici Ciucă și nici măcar Marcel Ciolacu, trei oameni care aproape că juraseră pe Biblie că-l vor unge pe el drept întâistătător la Palatul Victoria. Desemnarea premierului va fi făcută de către Klaus Iohannis, același om care nu a vrut să audă despre anterioare desemnări ale lui Bolojan în diverse funcții importante și care a făcut tot posibilul pentru a-l ține pe providențial departe de eșalonul de conducere al PNL.

Cum țara se află, teoretic, în impas, puterea marginalilor a devenit uriașă, în timp ce încăpățânarea lor este deja proverbială. Pericolul imediat a fost îndepărtat de către CCR, nevoia unei unități naționale nu mai este o urgență, astfel încât negocierile pot dura la nesfârșit.

Totul este ca Bolojan să decidă, în ritmul lui, nederanjat de presiuni sâcâitoare, ce-și dorește mai mult: să fie premier la rotativă sau președinte timp de zece ani.

Iar dacă vi s-au părut exagerate zborurile lui Iohannis cu avioane de lux închiriate, gândiți-vă că Bolojan și-a înființat deja propria companie aeriană, folosind banii CJ Bihor și ai Primăriei Oradea. Dacă nici asta nu-l califică drept candidat unic… (catavencii.ro)

Articolul precedentAlocațiile copiilor vor crește cu 10,4% de la 1 ianuarie 2025 / La cât vor ajunge
Articolul următorGuvernul ticălos de la Viena anunță oficial că nu se va mai opune aderării României la Schengen. Și iarăși, bazat pe minciuni, dat fiind că NU avem graniță comună!