O femeie transgender a câștigat titlul de Miss Olanda pentru prima dată în istoria concursului, iar acum vrea să participe și la Miss Universe.
Rikkie Valerie Kolle, în vârstă de 22 de ani, a primit coroana de la predecesoarea sa, Ona Moody. Tânăra a fost îmbrăcată într-o rochie roșie lungă, crăpată pe un picior, și o pereche de pantofi strălucitori.
Competiția pentru Miss Universe 2023 va avea loc în El Salvador, în decembrie, o dată exactă nefiind stabilită momentan, potrivit dailymail.co.uk.
Concurente din 24 de țări se vor „lupta” pentru titlul mult visat.
Rikkie va fi a doua concurentă transgender care va participa la Miss Universe.
În 2018, Angela Ponce din Spania a fost prima femeie transgender care și-a încercat norocul la Miss Universe.
Sursa: Daily Mail