Atmosfera a fost întreținută de artiști cunoscuți precum Delia și Direcția 5. Bani, nu glumă…

Nuntă mare în familia fostului ministru de Interne Marcel Vela. Fiica vitregă, Andra Pleșa, s-a căsătorit cu purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal Ionuț Stroe.

La petrecere, care a avut loc într-un local de lux din Caransebeș, au participat peste 500 de invitați printre care și mulți politicieni. Purtătorul de cuvânt al PNL și Andra Pleșa sunt împreună de aproape 2 ani, iar căsătoria era planificată de mult timp, doar că pandemia de Covid le-a întârziat planurile pentru nuntă.

”Petrecerea a fost foarte, foarte frumoasă. Am avut ceva emoții, dar a ieșit bine. Emoții au fost cu organizarea petrecerii, a fost cel mai solicitant lucru. Dar sunt fericit că a ieșit, până la urmă, totul așa cum trebuie, că a fost deosebit. Au fost foarte mulți oameni din afară, din străinătate, am avut emoții că știam că au venit la un eveniment special și voiam să fie perfect totul”, a mărturisit Ionuț Stroe, pentru Fanatik. (sursa)

Articolul precedentZile libere 2022. Românii vor avea 3 zile libere legale în luna iunie. Când va fi un weekend prelungit
Articolul următorTensiuni la Alba Iulia. Novak Katalin a dezvelit statuia principelui Gabriel Bethlen, un senator PSD a adus un tablou cu Avram Iancu