Președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică, publică documente devastatoare despre un ministru USR și sume de bani date la prima vedere ”cu dedicație”.

”Prioritatea ministrului USR Drulă de la Transporturi e să dea bani firmei pe care a condus-o USR-ista Clotilde Armand. În 12 ianuarie 2021 a avut loc prima ședință a Consiliului de Administrație al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) după preluarea mandatului de ministru al Transportului de către USR-istul Cătălin Drulă. Marea prioritate a CNAIR a fost să discute cererea firmei Egis de suplimentare a fondurilor pe care aceasta le primește de la statul român pentru supravegherea lucrărilor la inexistenta autostradă Transilvania.

Firma Egis, condusă până de curând de colega de partid a lui Drulă, Clotilde Armand (în prezent, nenorocirea locuitorilor Sectorului 1), a încasat până în prezent zeci de milioane de Euro pentru „supervizarea lucrărilor la autostrada Transilvania”.

Doar faptul că există un proces pe rol și că instanța urmează să se pronunțe a împiedicat operațiunea inițiată de subalternii ministrului Drulă în favoarea firmei pe care a condus-o colega sa de partid. CNAIR a constatat însă că „propunerea prezentată este susținută”, așa că Clotilde Armand poate sta liniștită, statul român va continua să plătească sume uriașe firmei Egis. Că doar n-o să folosească banii publici pentru, Doamne ferește, mărirea pensiilor.
Hotărârea Nr.1 din 12 ianuarie 2021 a Consiliului de Administrație al CNAIR poate fi citită aici: https://grupul.ro/prioritatea-ministrului-usr-drula-bani…/
(Solicitarea Egis e discutată la punctul 3)”, a scris Mugur Ciuvică. (sursa)

Articolul precedentPSD va depune amendamente la buget: „Nu e deloc adevărat că nu se poate”
Articolul următorMondenități cu Bolojan și o fostă starletă locală