HiSky anunță lansarea încă a unui zbor de linie de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Este vorba despre două frecvențe pe săptămână (luni și sâmbătă) spre Frankfurt, Germania.

Prețurile încep de la numai 29 de euro, iar biletele sunt deja disponibile pe www.hisky.aero și la agențiile partenere. Operarea cursei va începe pe data de 1 mai și va fi efectuată cu o aeronavă de tip Airbus A-320.

Destinația Frankfurt este o premieră pentru Aeroportul Satu Mare, iar directorul HiSky afirmă că decizia face parte din planul companiei de a ajunge pe cât mai multe aeroporturi din România.

„Dorința de a călători a satmărenilor ne-a surprins plăcut. După ce am lansat cursa spre Paris, colegii noștri au colectat zeci de mesaje, comentarii, apeluri de la oameni care ne roagă să lansăm și alte destinații. Noi ținem foarte mult la relația noastră cu pasagerii, iar noua cursă – Satu Mare – Frankfurt, este cea mai sinceră dovadă în acest sens. Ne bucurăm nespus că am avut posibilitatea să includem în orarul nostru această cursă și avem încrederea că vestea va fi bine primită în regiune”, a declarat Iulian Scorpan, directorul HiSky.

„De foarte mulți ani, sfera economică și întreaga comunitate din județul Satu Mare, și-a dorit o conexiune aeriană cu Germania. Astăzi, cu ajutorul companiei HiSky, care deschide o nouă rută de la noi, sătmărenii vor putea ajunge mult mai repede și mai eficient atât la companiile partenere, cât și la membrii familiilor lor din Germania. Deschiderea către Germania pe care am arătat-o de când am venit la Consiliul Județean (a se vedea parteneriatele sau înfrățirile cu regiuni din Germania) și dorința noastră de a avea acces cât mai rapid la centrul financiar european s-a concretizat prin acest proiect, din care va avea de câștigat întreaga noastră comunitate” – a declarat dl Pataki Csaba, președintele CJ Satu Mare.

La rândul lui, Mihai Pătrașcu, directorul Aeroportului Satu Mare a declarat: „Sunt foarte mândru că am mai adăgat un oraș important pe lista destinațiilor de la Satu Mare. Cum aeroportul este motorul dezvoltării unei regiuni, sunt convins că această conexiune cu Germania va aduce un plus de valoare județului nostru, dar și județelor învecinate, pentru a ne pune în evidență mai bine diversitatea, valorile și frumosul.”

Amintim că HiSky a fost certificată ca operator aerian românesc în luna decembrie (AOC-ul cu numărul RO-074). În luna februarie, 2021 compania aeriană a anunțat curse de linie din Cluj, Iași, Satu Mare și Chișinău și curse charter din Cluj, Timișoara, Baia Mare și Oradea. Echipa HiSky este formată din oameni cu zeci de ani de experiență în aviație, discipoli ai școlii românești de aviație. Prețurile, serviciile sau orice alte informații despre HiSky pot fi consultate pe site-ul www.hisky.aero. (sursa)

Articolul precedentGermania aruncă Europa în ghearele lui Putin! Se opune unor noi sancţiuni la adresa Rusiei!
Articolul următorZidul de pe deal sau cum să îngropi milioane de euro în pământ. Oradea NU mai poate recupera acești bani!