Pentru puțin timp, Netflix a postat pe propriul site regulile pe care vrea să le implementeze pentru a combate account sharing-ul. După primele reacții inflamate, compania a șters pagina în cauză. Cu ocazia anunțării rezultatelor financiare aferente ultimului trimestru, Netflix a anunțat că urmează să aplice măsuri menite să reducă numărul utilizatorilor care partajează conturile, în speranța că aceștia vor fi cuminți și vor plăti fie o taxă lunară, fie conturi noi. Vreme de câteva ore, pe site-ul companie a putut fi văzută procedura care ar fi trebuit să se aplice cel puțin în Statele Unite, după testele derulate în mai multe țări din America Latină.

Se stipula foarte clar că pot accesa același cont doar persoanele care locuiesc la aceeași adresă și că ceilalți trebuie să aibă conturi proprii. Asta spre deosebire de testele anterioare, care includeau o așa-zisă taxă pentru fiecare utilizator care accesează contul, dar locuiește la altă adresă. Dincolo de toate datele pe care le poate folosi pentru localizarea utilizatorilor, Netflix cerea ca fiecare utilizator al unui cont să folosească serviciul cel puțin o dată pe lună conectat prin rețeaua wireless principală. Cei care nu puteau face acest lucru ar fi urmat să fie blocați, recomandându-li-se să-și creeze propriul cont.

După ce informația s-a propagat în mediul online, Netflix a șters pagina respectivă și a spus că, în fapt, încă nu a definitivat procedura împotriva partajării conturilor. Primele măsuri în acest sens sunt așteptate să fie implementate, cel puțin în anumite regiuni, cândva până la finele primului trimestru al anului. După ce a tolerat mulți ani account sharing-ul, care a contribuit la popularizarea serviciului, acum Netflix încearcă să-i determine pe cei care folosesc un singur cont împreună să plătească o taxă sau să-și facă un cont propriu. Compania americană încearcă să abordeze cu precauție această temă, existând temeri că măsura ar putea determina o parte din utilizatori să renunțe la serviciu, ceea ce ar fi o problemă în special acum, când piața are foarte mulți jucători, iar oamenii au de unde alege. (profit.ro)

Articolul precedentZece zile până la vacanța elevilor din Bihor!
Articolul următorPare desprins din Terminator! Robotul care își schimbă forma a devenit realitate (VIDEO)