Peste 1.300 de beneficiari de microgranturi COVID-19, de câte 2.000 de euro, au fost puși de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului să dea înapoi statului ajutoarele care le fuseseră acordate, plus dobânzi, pe motiv că fuseseră în dificultate în 2019, ultimul an înainte de izbucnirea pandemiei coronavirusului, potrivit datelor oficiale primite, luni, de StartupCafe.ro.

Vorbim despre schema de microgranturi de câte 2.000 de euro pentru microîntreprinderi fără angajați, PFA, cabinete medicale și alți beneficiari eligibili, prin Ordonanța de urgență 130/2020. După ce a izbucnit criza COVID-19, Guvernul de atunci (Orban) s-a gândit să lanseze scheme de sprijin pentru IMM, din fonduri europene și de la bugetul de stat, mai ales că era și an electoral important, cu alegeri legislative și locale.

Așa că a dat OUG 130/2020, prin care a instituit prima schemă de ajutoare de stat în context COVID-19, pentru IMM, PFA, ONG, cabinete medicale, în anumite condiții. Măsura 1 avea un buget de 100 de milioane de euro, din care se dădeau microgranturile acestea de câte 2.000 de euro:

  • În 2020 s-a lansat prima sesiune de înscrieri: 29.250 de aplicanți, din care 17.369 au fost selectați să primească granturi totale de 168,11 milioane lei. Practic două treimi din buget a rămas neconsumat și s-a reportat.
  • În 2021, s-a lansat a doua sesiune la Măsura 1 prin OUG 130/2020: 33.555 de aplicanți, din care au fost selectați 24.399 să primească granturi totale de 236,15 milioane lei.

Oamenii au luat bucuroși banii, i-au cheltuit, și-au plătit și datorii la stat, iar după un an mulți s-au trezit că trebuie să dea banii înapoi la stat.

Sunt peste 1.300 de beneficiari ai Măsurii 1 (ambele sesiuni) care au primit deja decizie de returnare a ajutoarelor de câte 2.000 de euro, pentru un singur motiv: se aflau în dificultate în anul 2019, încălcând astfel o condiție de eligibilitate prevăzută în procedura de implementare a schemei:

art. 3.2, alin. (1), pct. d) nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019.

Informația a fost comunicată oficial, luni, 30 ianuarie 2023, de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, la cererea StartupCafe.ro.

Și așa necăjiți de lunga criză COVID, cu toate restricțiile de funcționare aferente, antreprenorii care au primit decizii de returnare a micrograntului după un an sau doi de la înscrieri s-au adresat și ei publicației StartupCafe.ro, încercând să afle de ce au primit banii de la bun început și au fost puși să-i cheltuie, din moment ce ei nu îndeplineau condițiile de eligibilitate.

Pe scurt, explicația pe care am primit-o de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului este că mai întâi instituția a făcut o selecție automată, prin sistemul de granturi IMM realizat de militarii de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, dar bazele de date de la ANAF și de la Registrul Comerțului nu s-au „sincronizat perfect”. Astfel, MAT a făcut verificări și după acordarea microgranturilor și încheierea proiectelor și a găsit firme care aveau pierderi în anul 2019 și se aflau în dificultate, nefiind de fapt eligibile la aceste ajutoare. Așa că acum le cere banii înapoi oamenilor.

Explicația pe larg a MAT:

  • Reamintim faptul că, la momentul implementării măsurii, Cadrul Temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 expira la 31.12.2020, iar Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (actual Ministerul Antreprenoriatului și Turismului) a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene (actual Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) la 07.10.2020.
  • Or, în decurs de mai puțin de 3 luni, trebuiau realizate și finalizate etapele privind înscrierea, verificarea, contractarea și plata a peste 50.000 de aplicanți, în condițiile în care totalul personalului de specialitate aferent derulării acestor etape însuma aproximativ 150 de persoane.
  • Volumul impresionant de aplicanți înscriși a impus efectuarea cât mai multor verificări în regim electronic, prin realizarea interoperabilității bazelor de date furnizate de alte instituții publice, ceea ce a reprezentat o premieră la nivel guvernamental, existând, astfel, posibilitatea reală ca unele baze de date să nu se sincronizeze perfect.
  • În aceste condiții, sub constrângerea unor termene extrem de scurte și a unui volum foarte mare de acțiuni au apărut unele erori cu privire la calculul dificultății, care au fost identificate ulterior și corectate corespunzător prevederilor procedurale.

Dar pe lângă cei peste 1.300 de beneficiari cărora li se cer microgranturile înapoi, cu dobândă, pe motiv că au fost în dificultate în anul 2019, mai sunt și alții care au primit decizie de returnare a ajutoarelor pentru alte motive.

Printre principalele motive de recuperare a ajutorului de stat acordat în cadrul Măsurii 1 MAT menționează:

  1. depunerea cu întârziere a raportului de progres (nerespectarea termenului de transmitere a raportului de progres prevăzut în procedura de implementare a măsurii)
  2. nedepunerea raportului de progres
  3. modificarea statusului societății beneficiare, respectiv, în perioada contractuală beneficiarul a ajuns în situația de închidere operațională, faliment, dizolvare sau insolvență
  4. nerespectarea condițiilor privind încadrarea cheltuielilor efectuate din grant și incluse în raportul de progres în categoria cheltuielilor eligibile prevăzute la art. 4.3.1, alin. (1) din procedura de implementare a măsurii.

Reamintim că la Măsura 1, prima sesiune, aproximativ 3.900 de beneficiari care primiseseră microgranturi de câte 2.000 de euro au omis să transmită la timp rapoartele de progres, la finalizarea proiectelor. Ei au fost păsuiți, la un moment dat, primind un nou termen, 30 aprilie 2022 să îndeplinească procedura pentru a nu li se retrage ajutoarele (startupcafe.ro)

Articolul precedentCum am pierdut războiul din Ucraina
Articolul următorPNL are patru lideri suspectați de plagiat în funcții înalte în stat/ Scandalurile tezelor de doctorat ale premierul Ciucă și miniștrilor Bode, Cîmpeanu și Roman au zguduit PNL în ultimul an/ Roman și Cîmpeanu se întorc în prima linie politică