Este una dintre cele mai mari ironii ale guvernelor liberale din 2019 încoace faptul că ministru al Muncii este o doamnă care nu a muncit nici măcar o singură zi din viața sa. Adică vorbim de muncă, nu neapărat fizică, ci măcar intelectuală. De o activitate care să fi dus la producere vreunui bun, material sau imaterial. Ceva, să fi făcut ea ceva cu mânuțele sau cu creierașul ei. Nimic, nada, zero.
După facultatea făcută la Moscova, Raluca Turcan, căci așa se numește doamna, s-a angajat direct consultant. O tânără fără experiență era, deja, în 1999, consultantă în cadrul Tofan Grup. Tot acolo activa și Theodor Stolojan, care, de altfel, când a plecat din Tofan Grup, a făcut-o cu tot cu consultanta Raluca, pe vremea aceea Tatarcan. Raluca Tatarcan, așadar, care a studiat în același timp și la ASE, în București, și la Institutul „Pușkin“ de la Moscova, absolvindu-le în același an, 1999, a fost consultantă la Tofan Grup, pe lângă birourile domnului Stolojan, de unde a plecat să fie consilieră la PNL, fix a președintelui partidului, același domn Stolojan. În același timp, de la nivelul de consultant, sărise cu grație la nivelul de expert. Parlamentar. Din 1999 și până în 2004 a trebuit doamna Turcan să caute niște eufemisme credibile pentru frecatul mentei, respectiv, consultant, consilier, expert. Căci din 2004 a devenit deputat de Sibiu, poziție pe care n-a mai părăsit-o vreodată.
Cu cinci ani de mint-rubbing la partid și 16 ani de deputăție, Raluca Turcan este, astăzi, persoana care conduce Ministerul Muncii si Protecției Sociale.
Din această poziție, doamna Turcan vorbește despre competența angajaților bugetari, despre performanță, despre sporuri nemeritate și despre asistații social care iau grămezi de bani fără să facă nimic. Căci grămezi îi par doamnei cei aproape 150 de lei ce reprezintă Venitul Minim Garantat. Privite de la înălțimea poșetelor de mii de euro, cele trei sute de lei grămezi sunt, așadar, foarte-foarte mici. Măcar privirea îi este bună doamnei Turcan, dacă reușește să vadă sumele acelea infime.
Nu există, din păcate, în actuala schemă guvernamentală, un minister al operațiilor estetice, al injecțiilor cu Botox și acid hialuronic, al minunilor făcute de bisturiele medicilor dedicați înfrumusețării. Dacă ar fi existat, ar fi fost o nedreptate strigătoare la cer ca Raluca Turcan să nu dețină portofoliul. Poate și-ar mai fi depus candidatura și Rareș Bogdan, dar n-ar fi avut șanse. Pe competență, pe rezultate, doamna Turcan ar fi triumfat.
Dar așa, la Muncă și Protecție Socială? Serios, ce legătură are doamna cu domeniul?
Probabil că i s-a căutat mult un loc, un minister, ceva, ca să fie bine și să nu fie rău. Și drept e că în PNL-ul actual nu s-a prea omorât nimeni cu munca. Iar ministerul a ajuns la PNL pentru că partenerii de coaliție au bătut cu pumnul în masă că vor ministere cu bani, cu expunere mediatică pozitivă. Așa o fi început goana prin partid: „Băi, la muncă!“. Cum auzeau vajnicii liberali de muncă, cum se făcea gol pe o rază de kilometri. Așa au găsit-o, într-un birou, pe Raluca Turcan. Dezorientată, rătăcită, cotrobăind după niște creme, a fost nevoie să-i bage o lanternă în ureche pentru a obține o sclipire de inteligență în ochi.
sursa: catavencii.ro autor: Patrick Andre De Hillerin
