Ministrul agriculturii, sub amenințarea unei moțiuni simple! Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat că va depune săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

”Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor, federaţiilor şi sindicatelor din domeniul ago-alimentar.(…) Am văzut că, concomitent cu întâlnirea noastră, a ieşit şi domnul ministru Oros şi a produs anumite ştiri. Cu toţii am tras o concluzie – domnul ministru Oros este într-o lume paralelă faţă de ceea ce se întâmplă în acest moment în acest domeniu.

În primul rând, nu s-au luat măsuri, nu au fost date nici până acum despăgubirile pentru secetă, nu au fost plătită acciza (la motorină) pe trimestrele 3 şi 4 de anul trecut, ceea ce reprezintă 60% din totalul de acciză şi, nu în ultimul rând, am văzut că ministrul Oros a venit cu o iniţiativă parlamentară, la Senat, să modifice Legea 17, cea privitoare la înstrăinarea terenurilor.

De acea, împreună cu colegii mei, am decis, săptămâna viitoare, să depunem o moţiune simplă la adresa domnului ministru Oros la Camera Deputaţilor. Pericolul asupra securităţii alimentare a României în acest moment este unul real”, a spus Ciolacu, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.ro.

Articolul precedentZeci de județe nu mai au niciun loc pentru AȘTEPTAREA la vaccinare!
Articolul următorUseristul Claudiu Năsui a luat vreme de TREI luni salariul degeaba. Poate chiar ilegal!