Scriitorul Mircea Dinescu spune că îl dă în judecată pe Victor Ponta, după dezvăluirile privind inundarea satelor în 2014, pentru a nu fi inundat Belgradul şi că ar cere un milion de euro. El a arătat că o să-i cheme şi pe oameni din Rast, care au suferit atunci de inundaţii.

”Domnul Ponta este un mincinos, una la mână. Doi, e şi puţin ticălos, pentru ce a făcut el. Eu nu am ştiut până în ziua de astăzi că el e autorul acelei mârşăvii de a deschide Porţile de Fier ca să fie inundate satele româneşti, să nu se inunde Belgradul. În primul rând, domnul Ponta nu ştie legea vaselor comunicante. Belgradul este la 200 de kilometri de Porţile de Fier. (..) E o prostie. E analfabet şi aici. Într-adevăr, probabil s-ar fi inundat nişte sate sârbeşti, din zona Porţilor de Fier. Eu m-am trezit, într-adevăr, cu Dunărea crescută, a crescut într-o noapte 5 metri, şi a trebuit să mă urc într-o barcă şi să plec. (..) Vreme de două săptămâni am venit cu barca la coşmelia mea, cum zice Ponta”, a declarat Mircea Dinescu, potrivit News.ro.

Eu n-am știut că ”dobitocul” a dat drumul la apă. Eu am zis acum câteva zile un pamflet contra lui, pe Facebook, puteți să-l dați pe post și de asta probabil și-a adus aminte de mine”, a spus Dinescu la B1.

Scriitorul a mai arătat că nu a fost avertizat de nimeni. ”Nu, nu a venit nici dracu. Eu aveam o bărcuţă şi m-am dus pe malul nostru, mai jos, aşa la vale. Erau şi cinci căsuţe anexe care au fost distruse. Vreme de o săptămână a curs curs Dunărea prin faţa şi prin spatele casei. Dar eu n-am ştiut că Ponta este autorul acestei ticălăşii, astăzi am aflat”.

Vreau să-l dau în judecată pe Ponta, o să-i chem şi pe oameni din Rast, o să-mi angajez un avocat să-i caute, să-l dăm în judecată, să cerem şi despăgubiri materiale şi morale, între altele”, a anunţat Dinescu.

Întrebat ce sumă va cere despăgubiri, Mircea Dinescu a afirmat că ar cere despăgubiri morale de un milion de euro, pentru că e mincinos şi ticălos. Dinescu a mai spus: ”În mod normal, ar trebui băgat şi la puşcărie puţin, e o chestie absolut de trădare naţională, ca să zic aşa”.

Victor Ponta a declarat, într-un interviu că a primit cetăţenia sârbă deoarece a dat ordin structurilor româneşti să deschidă valea de la Porţile de Fier şi astfel nu a fost inundat Belgradul. El a precizat că, în schimb, a fost inundată partea românească, dar oamenii au fost mutaţi şi s-au dat repede despăgubiri.

După validarea candidaturii la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a anunţat, într-o postare pe Facebook, că va renunţa la cetăţenia sârbă. (sursa)

Articolul precedentMarcel Ciolacu îi cere lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidențială: „Ia măcar acum o decizie înțeleaptă! Retrage-te!”
Articolul următorNicușor Dan spune că s-a întâlnit de trei ori în ultimii ani cu Matei Păun. Cei doi apar împreună în poze de trei ori doar în 2025 (FOTO)