Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu, a anunțat că va propunere discutarea unui plafon până la care să fie percepută contribuția pentru sănătate, susținând că „e incorect” ca românii care câștigă mai mult să plătească același procent din salariu ca aceia care au lefuri mai mici, ei beneficiind de aceleași servicii, potrivit unui interviu acordat Profit.ro.
„Trebuie să privim cu atenţie şi modul în care sunt percepute contribuţiile, pentru că în toată această discuţie cu eliminarea excepţiilor şi reducerea contribuţiilor, trebuie discutat principial. De exemplu, contribuţiile la sănătate funcţionează ca un RCA. E o asigurare, practic, pentru momentul în care ai nevoie de spital, de serviciile de sănătate. Este incorect ca cineva care câştigă un salariu mare să plătească 10% din acel salariu, iar cel care câştigă un salariu mic să plătească o contribuţie mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleaşi servicii atunci când ajung la spital”, a declarat Dan Vîlceanu.
El a subiniat că există o diferență între contribuția pentru sănătate și cea pentru pensii și nu se poate merge pe același principiu.
Citeşte întreaga ştire: Plafon pentru contribuția de sănătate, propunerea ministrului Dan Vîlceanu