“Acest Guvern s-a angajat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să aibă o nouă Lege a pensiilor, care să aibă o formulă predictibilă, fixă, bazată pe date statistice de creştere a pensiilor, adică să ştie fiecare pensionar când va creşte pensia şi nu să o aştepte de la mila Executivului, dar şi să recalculeze toate pensiile”, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la Palatul Victoria, după prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Recomandarea de ţară este foarte clară: avem un sistem de pensii care nu este echilibrat şi care nu este nici fair. Adică, pe lângă faptul că consumă mai mulţi bani decât avem acolo, este şi foarte mare nedreptate în sistem între pensionari. Trebuie pur şi simplu să venim cu o reformă şi v-aş da două cifre: anul trecut au fost 16 miliarde de lei transferaţi de la bugetul de stat către sistemul de pensii. Anul acesta este chiar mai mult cu un miliard. Pur şi simplu dezechilibrele care sunt aduse în sistem şi de probleme demografice pe termen lung, dar şi de decizii luate din burtă de politicieni peste noapte, de dragul unor avantaje electorale, fac să avem acest dezechilibru. Şi eu cred că e timpul să spunem românilor, să spunem părinţilor noştri că nu putem continua aşa. Nu trebuie să luăm nici decizii bruşte, trebuie să fim foarte realişti în ceea ce se poate face, dar nici nu putem să ignorăm problema. Acest Guvern s-a angajat în PNRR să aibă o nouă Lege a pensiilor, care să aibă o formulă predictibilă, fixă, bazată pe date statistice de creştere a pensiilor, adică să ştie fiecare pensionar când va creşte pensia, nu să o aştepte de la mila Guvernului, să favorizăm pensiile mici atunci când aplicăm formule de creştere”, a spus Ghinea.
Potrivit acestuia, recalcularea pensiilor este necesară, în condiţiile în care sunt pe rol 20.000 de procese în care pensionarii au dat statul în judecată şi au început să şi câştige, scrie Agerpres.
„Trebuie să recalculăm toate pensiile – şi aici vine o necesitate indusă de situaţia de facto: sunt 20.000 de procese pe rol în care pensionarii au chemat în instanţă statul român şi cei mai mulţi dintre ei au început să câştige şi, dacă nu rezolvăm problema asta, se va mări numărul de procese şi oamenii spun: ‘De ce să am eu pensie mai mică decât altcineva care a muncit la fel ca mine, în acelaşi domeniu, acelaşi număr de ani, doar pentru că a ieşit în alt an la pensie?”, a explicat el.
Ministrul Fondurilor Europene a reiterat că este prevăzută posibilitatea amânării ieşirii la pensie la împlinirea vârstei legale doar dacă vrea respectiva persoană.
puteți citi materialul întreg pe economica.net