Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) anunţă că, în prima zi a acestui an, s-a înregistrat o scădere cu 80% a numărului de infracţiuni comise cu violenţă, faţă de începutul anului 2020. Angajaţii ministerului au avut, în 1 ianuarie, aproape 5.500 de intervenţii.
“Ne regăsim la începutul acestui an fără evenimente deosebite şi mulţumim cetăţenilor pentru responsabilitatea cu care au înţeles să petreacă aceste zile, dar mai ales noaptea dintre ani, ţinând cont de măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2”, a afirmat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Angajaţii MAI au intervent, în prima zi a anului, la 5.463 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. În ultimele 24 de ore, au fost gestionate peste 1.300 de intervenţii la situaţii de urgenţă.
Dajbog a amintit de acţiunea pompierilor şi activarea Planului Roşu de intervenţie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3, la Spitalul Municipal – Secţia Psihiatrie din Roman, judeţul Neamţ. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră. Nu au fost înregistrate victime, cadrele medicale şi pacienţii fiind evacuaţi la timp. Patru persoane s-au intoxicat uşor cu fum. Se pare că focul a pornit de la o ţigară aprinsă.
“În prima zi a anului s-a înregistrat o scădere a numărului de infracţiuni comise cu violenţă cu 80% faţă de începutul anului 2020”, a precizat Monica Dajbog.
Numărul autorilor de infracţiuni prinşi în flagrant este în creştere faţă de anul trecut, de la 85 la 143.
De asemenea, la nivel naţional, angajaţii MAI au aplicat 5.078 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1,9 milioane de lei.
“Poliţiştii rutieri au fost mobilizaţi pe drumurile pe care de obicei se înregistrează probleme pentru a acorda sprijin conducătorilor auto şi pentru a preveni accidentele grave de circulaţie. Evident, au fost depistaţi şi conducători auto care au ignorat cu bună ştiinţă regulile de circulaţie. În ultimele 24 de ore, au fost reţinute 225 de permise de conducere şi au fost retrase 42 de certificate de înmatriculare”, a arătat purtătorul de cuvânt al MAI.
De asemenea, angajaţi MAI au continuat în prima zi a anului acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, acţionând alături de reprezentanţi ANSVSA, ANPC, ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Ministerului Transporturilor şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Efectivele MAI au desfăşurat trei misiuni de însoţire şi asigurare a transporturilor vaccinului împotriva COVID-19.
De asemenea, au fost desfăşurate peste 1.100 de acţiuni punctuale de control în întreaga ţară vizând modul de respectare a măsurilor de protecţie sanitară.
Astfel, au fost verificaţi aproximativ 2.500 de operatori economici, 107 operatori transport persoane şi aproape 6.000 de obiective de interes, dintre care aproximativ 2.000 de restaurante, terase, fastfood-uri. Totodată, au fost verificate peste 64.000 de persoane.
“În prima zi a anului, au fost aplicate aproape 2.800 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 684 de mii de lei: peste 2.000 de sancţiuni s-au aplicat pentru nepurtarea măştii de protecţie, 586 pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie, 36 pentru nerespectarea distanţării fizice şi 19 pentru încălcarea măsurilor privind carantina sau izolarea”, a spus Monica Dajbog.
Alte 40 de sancţiuni au fost date pentru organizarea sau participarea la evenimente publice sau private ori pentru nerespectarea măsurilor dispuse cu privire la organizarea transportului de persoane sau a programului de lucru.
Totodată, au fost constatate trei infracţiuni de combatere a zădărnicirii bolilor. (sursa)