Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).

Menționăm că pot aplica studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.

Studenții care au domiciliul sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Bihor, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, str. Transilvaniei, nr.14, localitate Oradea, în vederea înregistrării aplicațiilor.

Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 13.01.2020 – 14.02.2020, ȋn intervalul luni – joi, orele 10.00 – 15.30 și vineri, orele 10.00 – 13.00.

Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0359800960, sau se găsesc pe site-ul www.anofm.ro>AJOFM Bihor>Comunicare>Materiale informative.

Articolul precedentFacem din Sânmartin o comună cu adevărat europeană. Interviu
Articolul următorTrafic de influență la Prefectură? Episodul al doilea. Exclusiv!