România pare pregătită pentru zile negre. Rezervele internaționale ale BNR au ajuns la un nivel record.

Cele în valută au depășit pentru prima dată, 60 de miliarde de euro după ce anul trecut au intrat sume serioase în țară, inclusiv din fonduri europene.

Acest nivel confortabil, ajută și la stabilitatea cursului, iar economiștii spun că în 2024 – euro, nu va depăși pragul de 5 lei.

În 2023, rezervele valutare ale Băncii Naționale au înregistrat un plus de aproximativ 14 miliarde de euro.

Doar în luna ianuarie, la Banca Națională au fost intrări de peste 5,6 miliarde de euro, astfel că rezervele valutare au ajuns pentru prima dată la peste 61,4 miliarde de euro.

Vorbim în mare parte de fonduri europene și de pe piețele străine, care au fost la un nivel ridicat în ultima perioadă. Rezervele de aur ale României s-au menținut la 103,6 tone. Aproape 60% se află la Banca Angliei iar restul în țară, la BNR. Odată cu evoluția prețurilor internaționale, valoarea totală depășește 6,2 miliarde de euro.

Cu această cantitate, stăm bine față de alte țări. România ocupă locul 35 la nivel mondial în topul deținerilor de aur ale băncilor centrale.

Un nivel ridicat al rezervelor internaționale ne ajută să avem credibilitate și să fim pregătiți de mai rău.

Cristian Popa, membru în consiliul de administrație BNR: Rezervele internaționale reprezintă bani albi pentru zile grele. Este bine să le avem. Atunci când lucrurile se strică în piețele financiare internaționale, este bine să avem credibilitate. Această credibilitate crește, cu cât rezervele internaționale sunt mai ridicate și, desigur, în caz că este nevoie să intervenim, rezervele internaționale asigură posibilitatea unor intervenții”.

Rezervele mari ajută și la stabilitatea cursului valutar. Analiștii economici ai Asociației CFA România au spus, în cadrul unui sondaj, că euro va rămâne în jur de 5 lei și anul acesta.

Mihai Purcărea, Membru 
al Consiliului Director, CFA România: Peste 50% din ei au spus că se așteaptă că cursul să nu treacă de pragul de 5 lei anul acesta. Și au mai fost undeva la 30% dintre respondeți, care au spus că se așteaptă cursul să fie între 5 și 5,05, deci o ușoară depreciere, în jur de 1-1,5%. Alegerile sunt destul de importante, poate să fie un pic de instabilitate în zona politică, astfel încât în zona economică este important să avem o stabilitate.

În ultima perioadă, caracterizată de multe incertitudini și șocuri economice, BNR s-a străduit să asigure un curs relativ stabil pentru ca prețurile să nu crească și mai mult din cauza deprecierii leului. Astfel, un euro este acum 4 lei și 97 de bani.

Sursa: StirilePROTV

Articolul precedentFraudele online s-au înmulțit. Șansele de a recupera banii sunt mici. Ce ne sfătuiesc specialiștii
Articolul următorSURSE. PSD și-a stabilit candidatul pentru Primăria Oradea / Cine face parte din conducerea organizației județene