Noul program de minimis pentru legume în spații protejate a fost publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), însă legumicultorii români au o serie de nemulțumiri legate de acesta.
Potrivit documentului publicat de MADR, legumele incluse în program sunt ardeiul gras și/sau lung, castraveții, tomatele, varza albă, varza roșie și vinetele, iar valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1000 mp/beneficiar este de 2.000 euro.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu mai mulți legumicultori pe marginea acestui ajutor de minimis, pentru a le afla nemulțumirile. Fondatorul Uniunii Salvăm Țăranul Român, Ion Păunel, a precizat că organizația din care face parte a pregătit o adresă pe care o va trimite către oficialii de la MADR, pentru a le cere să facă anumite modificări, atât pentru suplimentarea bugetului destinat programului, cât și pentru aplicarea sa la un număr mai mare de legume.
”Fiind în consultare publică acest proiect, avem câteva aspecte pe care vrem să le sesizăm și vom trimite o adresă către Ministerul Agriculturii. Cred că MADR a omis introducerea ardeiului gogoșar; noi am mai solicitat ca inclusiv legume precum fasolea urcătoare, gulia, legumele verdețuri și conopida să fie introduse. Nu vedem oportunitatea culturii de varză roșie, nu știu de ce s-a ales acest produs, nu cred că este nici măcar specific pentru a fi cultivat în spațiu protejat.
Vom cere suplimentarea bugetului pe care l-a prezentat ministerul de la 31 milioane euro la minimum 45 milioane euro, iar suma per beneficiar să fie tot 3.000 euro. Bineînțeles, se va merge pe aceeași schemă ca la sprijinul cuplat, se împarte la numărul de beneficiari”, a precizat Ion Păunel.
Președintele SPA Olt a mai subliniat că va cere ministerului să permită ca legumicultorii să poată cultiva un mix de legume pe cei 1000 metri pătrați, în condițiile în care mulți dintre aceștia și-au făcut deja planul pentru legumele pe care le vor semăna anul acesta.
”Într-adevăr, avem 5 legume care sunt incluse în program, dar nu putem beneficia pentru fiecare legumă în parte, ci doar pentru un tip de legumă pe care și-l alege producătorul. (…) În acest sens, vom cere să se dea voie ca în acei 1000 mp să poată fi inclus un mix de legume; spre exemplu: 300 mp de ardei, 300 mp de vinete și 400 mp de tomate. (…) Noi sperăm să fim ascultați”, a mai adăugat Ion Păunel.
Legumicultorii se tem de faptul că, având în vedere că numărul de legume a fost extins în noul program de minimis, vor exista mai mulți fermieri înscriși, ceea ce va duce la o reducere considerabilă a alocării financiare per beneficiar.
”Referitor la ajutorul de minimis, avem probleme. Dacă avem 2.000 euro/beneficiar și s-a împărțit deja la cinci culturi, după părerea mea, mai mult de 500 euro/beneficiar n-o să fie. Acesta este un lucru foarte rău. (…) Ați văzut cum a fost la usturoi, unde în loc de 3.000 euro, ne-am pomenit că am primit 1.500 euro”, ne-a spus legumicultorul Mircea Bujor. (Ionuț Fîntînă / agro-tv.ro)