Perioada Sărbătorilor de iarnă se apropie, iar pentru mulți oameni, a intra în spiritul Crăciunului înseamnă a consuma băuturi alcoolice. Un studiu publicat recent de către oamenii de știință de la Universitatea Arizona a demonstrat faptul că atât femeile, cât și bărbații, care sunt stresați au băut mult mai intens decât cei care nu au avut parte de vreo presiune psihică.
Acest tip de consum excesiv de alcool îi poate duce pe unii spre o tulburare cronică, o afecțiune caracterizată de utilizarea unor cantități mari de băutură, fără control. Dar o asemenea stare este cauzată de un complex de factori, inclusiv genetici, factori de mediu social și stres profesional, potrivit Inverse.
Pentru eliminarea acestor factori de risc, cercetătorii de la Universitatea Arizona din Statele Unite au analizat consumul de alcool, în funcție de gen, un lucru mai puțin studiat până acum.
”Majoritatea lucrărilor privind consumul de alcool a fost făcută numai în rândul bărbaților”, a spus Julie Patock-Peckham, profesor la Departamentul de psihologie al Universității Arizona, care studiază tulburările legate de consumul de alcool.
Experții americani au publicat recent rezultatele cercetării lor în revista Psychology of Addictive Behaviours, care a analizat diferențele dintre bărbați și femei, în cazul consumului de alcool, în condiții de stres.
Care sunt cele două categorii de băutori?
S-a constatat că ”unele persoane se pot opri după una-două băuturi consumate la un eveniment social, dar altele nu fac acest lucru, ci continuă”, a spus Patock-Peckham.
La studiu au participat 105 bărbați și 105 femei, iar grupul a fost împărțit în două. Un lot a fost supus unui test de stres, în care participantul a fost nevoit să numere de la 1022 înapoi, din 13 în 13, timp de 5 minute. În caz de greșeală, trebuia reluat testul.
Un al doilea grup a îndeplinit alte sarcini ușoare, care nu au generat stres. Ulterior, participanții au fost invitați într-o sală aranjată ca un bar, unde se putea consuma băuturi alcoolice, timp de 90 de minute.
Prima băutură a unora dintre participanți conținea o cantitate de trei ori mai mare de alcool, decât în mod normal. Alții nu au băut alcool, deși marginea paharului fusese stropită cu alcool (un truc conceput să-i facă pe acei participanți să nu știe dacă beau alcool sau nu).
Rezultatele au arătat că bărbații care au avut primul pahar cu alcool, din categoria celor stresați, au consumat mai multă băutură decât ceilalți. Femeile stresate au băut și ele mult, indiferent dacă primul pahar a fost cu alcool sau nu.
”Teoretic, ne așteptam ca atât bărbații, cât și femeile să aibă nevoie de stres și de doza principală de alcool, pentru a atinge concentrații mari de alcool în sânge. Dar, am constatat că doamnele aveau nevoie doar de stres”, a spus Patock-Peckham. (ziare.com)