Proiectul intitulat ”Program de sprijin pentru integrarea socio-profesională a și
asigurarea serviciilor de locuire tip ”Prima cameră” pentru tinerii care părăsesc sistemul
instituționalizat de protecție a copilului din județul Bihor” – POCU/738/4/20/136370
este cofinanțat din Fondurile Europene Structurale și de Investiții prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și este implementat de Asociația Filantropia Oradea în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor
(D.G.A.S.P.C. Bihor) și cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor
(C.J.R.A.E. Bihor).
Valoarea totală a proiectului este de 4.437.364,81 de lei, din care finanțarea nerambursabilă 4.414.391,17 lei, și 22.973,64 lei contribuție proprie.
Axat pe incluziunea socială și combaterea sărăciei, prin reducerea numărului de
copii și tineri plasați în instituții prin furnizarea de servicii la nivelul comunității și prin
creșterea numărului tinerilor care părăsesc sistemul instituționalizat (cu vârsta de până la
18 ani) pregătiți pentru a avea o viață independentă, proiectul are o perioadă de derulare
de 29 de luni (25 septembrie 2020 – 24 februarie 2023).
Obiectivul principale al proiectului este creșterea accesului tinerilor din județul
Bihor, care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție socială la servicii comunitare
integrate în vederea asigurării tranziției la viața independentă.
Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc creșterea accesului la programe de
formare și servicii comunitare integrate pentru minim 100 copii și tineri care urmează să
părăsească sistemul instituționalizat de protecție specială a copiilor și/sau a tinerilor care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copiilor. Un alt obiectiv al proiectului vizează sprijinirea incluziunii sociale prin acordarea de sprijin financiar pentru asigurarea de locuințe și a plații utilităților pentru minim 22 de tineri din județul Bihor care au
părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copilului.
Rezultatele implementării acestor obiective urmăresc ca minim 100 de copii și tineri care urmează să părăsească sau au părăsit sistemul instituționalizat de protecție
speciala să fie incluși în programul de furnizare a serviciilor integrate în vederea facilitării integrării sociale, dintre care 40 de tineri anterior instituționalizați (mai mari de 18
ani și până în 25 de ani dacă urmează o forma de învățământ) care beneficiază de serviciile integrate în baza planului individualizat; 60 de copii și tineri instituționalizați și care vor părăsi sistemul (între 16 si 18 ani, după caz până în 25 de ani) care beneficiază de serviciile integrate în baza planului individualizat. De asemenea, din totalul de 100 de
copii și tineri beneficiari ai proiectului, minim 15 copii și tineri vor fi incluși în programe
de formare profesionala (cursuri de calificare/recalificare cu acordarea de subvenții pe
perioada derulării cursurilor) și în final, minim 22 tineri din totalul de 100 de copii și tineri sprijiniți, anterior instituționalizați (mai mari de 18 ani și până în 25 de ani dacă urmează o forma de învățământ) vor fi incluși în programul de furnizare a serviciilor de locuire tip ”Prima camera” (care include: asigurarea locuinței, a costurilor cu utilitățile și a subvențiilor pentru asigurarea hranei).