boardingpass.ro: Transportul aerian de pasageri din țara noastră a crescut în 2022 cu 87,6%, comparativ cu anul anterior, aeroporturile românești înregistrând anul trecut 20.971.800 pasageri, față de 11.176.800 pasageri în 2021.
În ceea ce privește traficul de pasageri, Aeroportul din Oradea se află sub cele din Craiova, Bacău, Sibiu, Suceava, Timișoara, Iași, Cluj și Otopeni.
Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile „Henri Coandă” (Otopeni) din București, cu 6.338.200 pasageri îmbarcați și 6.251.000 debarcați, „Avram Iancu” din Cluj Napoca, cu 1.333.000 pasageri îmbarcați și 1.311.000 debarcați și Aeroportul Internațional Iași, cu 774.800 pasageri îmbarcați și 761.600 debarcați, scrie Agerpres, potrivit Profit.ro.
În transportul internațional, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcați în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, au fost: Londra Luton – 868.364 de pasageri; Milano Bergamo – 496.551 de pasageri; Viena – 299.126 de pasageri; Munchen – 292.591 de pasageri; Madrid – 284.023 de pasageri; Istanbul – 273.928 de pasageri; Bruxelles Charleroi – 256.422 de pasageri; Tel Aviv – 238.697 de pasageri; Barcelona – 227.833 de pasageri; Londra Stansted – 223.226 de pasageri.
În ceea ce privește îmbarcările, cei mai mulți pasageri de pe zborurile regulate s-au îmbarcat din România pentru a zbura spre aeroporturile: Londra Luton – 857.602 de pasageri; Milano Bergamo – 505.191 de pasageri; Viena – 317.634 de pasageri; Munchen – 313.603 de pasageri; Madrid – 282.298 de pasageri; Istanbul – 274.947 de pasageri; Bruxelles Charleroi – 264.856 de pasageri; Tel Aviv – 242.594 de pasageri; Amsterdam – 230.260 de pasageri; Barcelona – 229.780 de pasageri.
Principalele țări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii zborurilor regulate debarcați în România au fost: Italia – 1.729.222 de pasageri Regatul Unit – 1.605.223 de pasageri Germania – 1.075.196 de pasageri Spania – 912.765 de pasageri Franța – 549.024 de pasageri Turcia – 387.087 de pasageri Țările de Jos – 317.593 de pasageri Grecia – 305.227 de pasageri.
După țara de destinație, cei mai mulți pasageri pe zboruri regulate s-au îmbarcat pentru a zbura spre: Italia – 1.738.734 de pasageri; Regatul Unit – 1.616.777 de pasageri; Germania – 1.117.018 de pasageri; Spania – 914.855 de pasageri; Franța – 565.774 de pasageri; Turcia – 384.076 de pasageri; Țările de Jos – 336.742 de pasageri; Austria – 317.634 de pasageri.
Cele mai însemnate ponderi în transportul intern au fost înregistrate de aeroporturile „Henri Coandă” (Otopeni) din București, cu 49,8% din numărul total de pasageri îmbarcați, „Avram Iancu” din Cluj Napoca, cu 15,8%, și „Traian Vuia” din Timișoara, cu 14,6%. (sursa: boardingpass.ro)