Curtea de Casație a Franței, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru toate celelalte instanțe naționale, a dat dreptate unui angajator care a cotrobăit prin contul privat de Facebook al unei salariate.

În anul 2014, o șefă de proiect de la cunoscuta companie de îmbrăcăminte Petit Bateau a publicat pe Facebook o fotografie cu noua colecție de primăvară – vară 2015 a firmei, scrie FranceInfo.

Imaginea fusese prezentată până atunci exclusiv companiilor care comercializau produsele mărcii, nu și marelui public.

Șefa de proiect a publicat fotografia pe contul său privat, pe care au acces doar persoanele cărora ea le permite. Printre acestea, s-a numărat o altă salariată de la Petit Bateau, „prietenă” pe Facebook.

Ca orice bună prietenă, aceasta și-a raportat colega la conducerea companiei, care s-a grăbit să o concedieze pe șefa de proiect pentru că a divulgat un secret de firmă.

Cu toate acestea, informația fusese publicată pe un „perete” privat. Acest lucru a constituit și principalul argument al apărării șefei de proiect concediate, care și-a căutat dreptatea în instanță.

Angajatorul i-a violat dreptul la viață privată, a afirmat ea. Imaginea publicată era rezervată unui număr limitat de persoane.

Însă justiția a respins argumentul, deoarece angajatorul a descoperit printre „prietenii” angajatei sale un număr de salariați de la companiile concurente.

Decizia Curții de Casație a Franței reprezintă o premieră cu o greutate covârșitoare.

Așa cum explică site-ul ActuEL RH, până acum, în asemenea litigii soldate cu concedieri, justiția verifica să vadă dacă gesturile incriminate s-au desfășurat în public sau în sfera privată. Respectiv, pe un cont accesibil tuturor sau pe un cont cu acces restrâns.

Dacă gesturile aveau loc pe un „perete” cu acces limitat, nu exista nici o urmare juridică.

Însă, de data aceasta, Curtea de Casație a Franței a decis altfel, printr-un raționament destul de complicat. Judecătorii Curții recunosc că a existat o atingere adusă dreptului la viață privată în cazul șefei de proiect.

Dar… Dar concedierea rămâne valabilă pentru că ea ar fi justificată de dreptul de a prezenta probe în justiție.

Ceea ce înseamnă că, pentru a pune mâna pe dovada că salariata cu pricina a divulgat informații confidențiale, angajatorul avea chiar obligația (!) de a face cercetări, chiar încălcând un domeniu privat.

Ca urmare a precedentului creat de hotărârea Curții de Casație din Franța, nici un angajat nu mai este în siguranță pe Facebook: tot ce postează – inclusiv pe contul privat – poate fi folosit împotriva lui. (sursa)

Articolul precedentFranța riscă o pierdere teritorială. 180.000 de alegători sunt așteptați la al doilea referendum privind autodeterminarea
Articolul următorÎncepe bătălia internațională pentru Remdesivir. Anunțul companiei producătoare care aruncă piața în aer