Ministerul Apărării din Iran a amenințat țările care ajută Israelul cu atacuri din partea Teheranului, agenția de stat Fars anunțând că Iordania este vizată de o ”monitorizare atentă” și că aceasta va fi următoarea țintă a atacurilor, scrie Haaretz. 

Orice țară care va permite Israelului să lanseze atacuri vor avea de suferit, a anunțat ministerul Apărării de la Teheran, în timp ce misiunea iraniană la ONU a avertizat SUA ”să stea deoparte”, notează cotidianul israelian. 

Agenția de presă iraniană Fars citează o sursă care susține că Teheranul monitorizează atent acțiunile Iordaniei, care ar putea deveni ”următoarea țintă” în cazul în care va ajuta Israelul. 

Ayatollahul Ali Khamenei a postat pe X un video în care arată că „regimul sionist va fi pedepsit” pentru că ”a făcut o greșeală în plus atacând consulatul iranian din Siria”. ”Consulatele și ambasadele din orice țară reprezintă teritoriul țării. Atacând consulatul, ne-au atacat teritoriul”, a spus Khamenei. 

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, la cererea Israelului, la o zi după ce Iranul a lansat peste 200 de drone şi rachete împotriva statului evreu, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc, a anunţat preşedinţia malteză a Consiliului, relatează AFP. (sursa)

Articolul precedentÎncepe un nou război mondial? Iranul a atacat Israelul cu sute de drone și rachete!
Articolul următorTrei tineri cu vârste între 15 și 18 ani au fost arestaţi în Elveţia, după o anchetă a poliției germane cu privire la posibile atentate