Klaus Iohannis i-a cerut lui Florin Cîțu “să renunțe la orgoliu” și să facă un pas în spate pentru a rezolva criza politică. Iohannis i-a transmis lui Cîțu că premier va fi generalul Nicolae Ciucă, susțin surse politice pentru ziare.com.
Florin Cîțu l-ar fi întrebat pe Iohannis: “Domnule președinte, dar președinte la partid mai rămân?”. Iohannis a răspuns: “Da, Florine”. Potrivit surselor citate, Iohannis l-a asigurat pe Cîțu că va avea ultimul cuvânt la alegerea miniștrilor. Actualul premier interimar ar urma să preia șefia Senatului.
Surse apropiate premierului Florin Cîțu susțin că, în ciuda discuției cu președintele Iohannis, acesta va încerca să-l impună premier pe Dan Vîlceanu, omul său de încredere.
Reuniune a liderilor peneliști de la ora 14.00
Peneliștii se reunesc joi, într-o şedinţă a Biroului Executiv, în sistem videoconferinţă. Reuniunea nu a fost anunţată oficial si are loc pe fondul informatiilor privind o discuţie a liderului PNL Florin Cîţu cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema desemnării premierului. Mai mulţi lideri din partid i-au cerut, miercuri seară, lui Florin Cîţu, să convoace Biroul Politic Naţional, forul extins al conducerii partidului, care, potrivit Statutului PNL, poate fi convocat doar de preşedinte sau de secretarul general, Dan Vîlceanu.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu a declarat, miercuri, după mai multe ore de discuţii aprinse, la sediul central al partidului, cu liderii din partid, că în acest moment, atât PNL cât şi PSD doresc că aibă primul premierul, în rotaţia convenită deja la nivel de principiu. (ziare.com)