Pentru ultima sesiune parlamentară din acest mandat, cei doi parlamentari ai PSD Bihor, deputatul Ioan Mang și senatorul Florian Bodog, au fost reconfirmați de colegii lor în funcțiile pe care le ocupă în cele două camere ale legislativului.
Surse social-democrate de la București au declarat pentru BihorNews.ro că această reconfirmare reprezintă un semn clar că munca lor este apreciată și că activitatea pe care au desfășurat-o până acum a avut un impact semnificativ.
Deputatul Ioan Mang își continuă mandatul în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii, un domeniu strategic pentru economia României, unde implicarea sa a fost constantă și vizibilă, dar și ca membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.
De asemenea, Ioan Mang va rămâne membru supleant al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, un for internațional de mare importanță pentru țara noastră.
La rândul său, senatorul Florian Bodog a fost reconfirmat ca vicelider al grupului PSD din Senat, rol în care s-a remarcat prin colaborarea strânsă cu colegii și contribuția la promovarea unor inițiative legislative esențiale.
De asemenea, senatorul Bodog își menține funcțiile de membru al Comisiei pentru sănătate și de vicepreședinte al Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie din Senat.