În 2019 România a avut cel mai mic număr de insolvențe din istorie, 6.500, cu 27% mai mic decât în 2018 și cu 67% mai mic decât în 2009. De asemenea, o altă cifră record – conform Realitatea, este cea a entităților economice active (companii și PFA-uri), 1,36 de milioane în 2019! În 2013 România înregistra 29.600 de cazuri de insolvență.

Pe segmente economice, în ultimii 5 ani sectoarele de Construcții, Transport & depozitare și Industria prelucrătoare au atras cel mai mult investitorii, fiind create cu 5,4 mii, respectiv cu câte 3,4 mii de entități economice fiecare mai multe în 2019 decât în 2015.

Cea mai mare creștere procentuală în ultimii 5 ani, de peste 88% o înregistrează Sănătatea și serviciile sociale. Dacă în 2015 existau  aproximativ 1.800 afaceri  nou înființate în acest sector, în 2019 au fost înființate peste 3.300.

Pe de altă parte, raportat la numărul de înmatriculări de companii și PFA, cele mai populare domenii din România din 2019 sunt cele aferente Comerțului – cu 29,3 mii de entități economice înființate în 2019, Construcțiilor – 14,8 mii și Activităților profesionale – cu 12,9 mii de entități economice.

În ultimii 10 ani, cel mai dinamic județ din punctul de vedere al numărului de entități economice active a fost Ilfov, care a înregistrat o creștere de 138%, astfel că în 2019 existau aici aproximativ 50 de mii de afaceri. În topul creșterilor procentuale se regăsesc și Dâmbovița, care are cu 57% mai multe entități active decât în 2009 și Giurgiu cu 56%.

La polul opus, cele mai mici creșteri în ceea ce privește firmele înființate s-au înregistrat în Harghita, cu o creștere de doar 2,1% în ultimii 10 ani, precum și în Botoșani – 4,8% și Bacău – 5%. La nivel nominal însă, Bucureștiul rămâne lider cu peste 247 de mii de entități (18% din total), urmat de Cluj și Timiș, cu 73 de mii (5,3% din total), respectiv 58,5 mii (4,3% din total). Podiumul este completat de Constanța  – 50,3 mii afaceri nou înființate și Bihor -50,2 mii.

În ciuda declarațiilor de ieri făcute de primul ministru Ludovic Orban, programul Start-Up Nation a devenit un fenomen în rândul antreprenorilor locali, datorită facilităților acordate, astfel că acesta a contribuit nu doar la creșterea numărul firmelor înființate, cât și la obiectul de activitate al acestora, precum și la județul de proveniență.

Articolul precedentCe se va întâmpla cu Start-up Nation?
Articolul următorCine ne apără de ruși?