În urma adoptării soluțiilor propuse de PSD, 90% dintre consumatorii casnici vor plăti energia la prețurile de dinainte de liberalizare, scrie deputatul Ioan Mang într-o postare pe blogul personal. Se dovedește că prezența PSD la Guvernare este salutară pentru mulți români, chiar și atunci când problemele în cauză nu sunt gestionate de un ministru PSD. Două din cele trei soluții propuse de PSD pentru scăderea facturilor au fost agreate de Coaliție în beneficiul cetățenilor și firmele românești.
Deși Ministerul Energiei nu e condus de un ministru social-democrat, PSD s-a implicat direct în rezolvarea crizei facturilor provocate de deciziile din guvernările de dreapta.
PSD a propus 3 soluții pentru scăderea imediată a facturilor: 1) Plafonarea prețurilor la un nivel mai scăzut pentru consumatori; 2) Creșterea pragului de consum pentru consumatorii eligibili la compensarea prețurilor 3) Scăderea TVA
Primele două soluții au fost agreate de Coaliția PSD-PNL-UDMR care a decis următoarele măsuri ce se vor aplica la toate facturile emise după data de 1 februarie 2022 (deci vor cuprinde și facturile pentru energia consumată în luna ianuarie 2022):
Energie electrică
- Practic, consumatorii casnici vor plăti energia electrică la prețul de dinainte de liberalizare.
- Plafonarea prețurilor la consumatorii casnici scade de la 1 leu la 0,8 lei/KWh (preț integral cu transport și taxe)
- Pragul de consum pentru consumatorii eligibili la compensare crește de la 300 de KWh/lună, la 500 KWh/lună. Astfel, proporția celor care vor beneficia de compensări va crește de la 10% la 90% din totalul consumatorilor casnici. Toți aceștia vor plăti un preț de 0,68 lei/KWh, similar cu cel existent înaintea liberalizării.
- Pentru școli, spitale, IMM-uri și alte instituții din infrastructura critică se va aplica un preț total plafonat la 1 leu/KWh. [Peste 90% dintre IMM-uri sunt firme românești!]
Gaze naturale
- Plafonarea prețurilor la consumatorii casnici scade de la 0,37 lei la 0,31 lei/KWh (preț integral cu taxe și transport)
- Pragul de consum pentru consumatorii eligibili crește de la 1.000 mc/5 luni la 1.500 mc/5 luni. Toți consumatorii casnici care se încadrează în acest consum vor beneficia de un discount de 40% (față de doar 33% anterior) și vor ajunge la un preț final de 0,221 lei/KWh.
- Pentru școli, spitale, IMM-uri și alte instituții din infrastructura critică se va aplica un preț total plafonat la 0,37 lei/KWh. [Peste 90% dintre IMM-uri sunt firme românești!]
Propunerile PSD, agreate de întreaga Coaliție, trebuie să fie adoptate prin ordonanță de urgență în prima ședință de Guvern, astfel încât să fie aplicate de la 1 februarie (inclusiv la factura din ianuarie)! (sursa)