Ioan Mang, deputat PSD Bihor: Testele PISA date publicității recent arată o situație îngrijorătoare și confirmă eșecul programului prezidențial ”România Educată”. Elevii români în vârstă de 15 ani sunt analfabeți funcțional – adică nu înțeleg ce citesc – în proporție de 49% când este vorba de matematică, 42% la limba română și 46% în domeniul științelor.
România s-a clasat pe penultima poziţie între ţările Uniunii Europene, depăşind doar Bulgaria, iar la nivel global suntem în urma sistemelor de educaţie din ţări ca Emiratele Arabe Unite, Turcia şi chiar Ucraina aflată în război! Nu cred că bucură pe cineva informația că stăm mai bine ca alte națiuni – care au regresat în ultimii ani, sau că ”reușim” să perpetuăm o stare de mediocritate.
Testele PISA descriu o realitate de care nu putem fi mândri, din contră!, iar ministrul educației oricum s-ar numi acesta sau aceasta are datoria să acționeze și să determine modificările necesare pentru a nu repeta această contraperformanță. Din păcate, doamna ministru a reacționat ca un veritabil politruc și a încercat să mascheze realitatea: eliminarea datelor neconvenabile din traducerea raportului OCDE este o greșeală majoră și un fapt regretabil și condamnabil. Fardarea realității nu a fost și nu are cum să fie soluție! Nu cred că aceasta este calea potrivită pentru a îmbunătăți performanțele sistemului educational românesc!
Dincolo de atitudinea nepotrivită a ministerului, un aspect și mai îngrijorător este inegalitatea din sistemul de învățământ românesc. Copiii din mediile dezavantajate – din zonele rurale, familiile sărace, comunitățile de rromi, etc. – se confruntă cu dificultăți semnificative, iar rezultatele lor sunt sub așteptări. România continuă să perpetueze una dintre cele mai inechitabile sisteme de învățământ, în care copiii din anumite medii au parte de educație peste standardele OECD în timp ce rezultatele elevilor din familii dezavantajate din punct de vedere socio-economic sunt la nivelul celor mai dezavantajați din lumea a treia. Este realitatea crudă de la care pornim și pe care trebuie să o schimbăm cât mai repede pentru a nu perpetua un cerc vicios care dăunează grav dezvoltării națiunii noastre.
Pentru a remedia deficiențele sistemului de educație este nevoie de măsuri eficiente și bine direcționate, inclusiv creșterea finanțării, pregătirea și motivarea profesorilor, îmbunătățirea infrastructurii și extinderea programelor pentru elevii din medii dezavantajate.
Noul cadru legislativ adoptat recent urmează să aducă îmbunătățiri în funcționarea sistemului de învățământ public din România, însă schimbările legislative nu vor fi de ajuns dacă nu vom schimba și anumite percepții și metehne vechi și greșite. De exemplu, ideea care este larg răspândită încă în societate, că fiecare absolvent trebuie să urmeze cursurile unei facultăți. România are nevoie de meseriași buni, nu doar de absolvenți de facultate cu diplomă, astfel că învățământul profesional trebuie stimulat și dezvoltat cel puțin la fel de mult precum învățământul universitar.
În ceea ce privește finanțarea, vestea bună este că bugetul pentru anul 2024 al Educației va crește cu 61% față de acest an și va atinge 80 de miliarde de lei, adică 16 miliarde de euro. Este o reușită importantă, însă nu și suficientă.
Profesorii trebuie remunerați și ei corespunzător importanței activității pe care o desfășoară și responsabilității pe care o au: de ei depinde în foarte mare măsură (însă nu exclusiv) educația tinerelor generații. Banii alocați Educației nu sunt o cheltuială bugetară ci sunt investiția noastră în viitor. Cu cât investim mai mult, cu atât putem avea și așteptări mai mari, inclusiv în ceea ce privește testele PISA.
În același timp, conform viziunii PSD, nu este deloc echitabil ca un profesor foarte bun, cu rezultate excepționale, inclusiv la testele PISA, să fie plătit la fel ca un profesor superficial și dezinteresat de viitorul elevilor. Este o problemă sensibilă, însă, dacă vrem să fim responsabili față de educația copiilor și nepoților noștri, și ne interesează cu adevărat cum va arăta viitorul națiunii noastre, trebuie să îmbunătățim substanțial acest sistem de salarizare.
Ar mai fi foarte multe lucruri de spus și de adăugat pe lista priorităților, însă, deocamdată mă opresc aici. Închei prin a spune că trebuie să ieșim din logica discursurilor sterile despre reforma educației și să apucăm, cu curaj și încredere, pe calea acțiunilor și a politicilor publice care să schimbe cu adevărat funcționarea în bine a sistemului de învățământ din România. În acest sens, sunt deschis să pun la dispoziția autorităților din domeniu toată expertiza și experiența mea de fost cadru didactic.
sursa – Declarație politică, 12.12.2023, Camera Deputaților