Ioan Mang, deputat PSD Bihor: Măsurile economice și de ocupare gândite și puse în aplicare după revenirea PSD la guvernare încep să își arate rezultatele pozitive. Iată, astăzi, există un număr record de salariați și un salariu mediu net care a depățit 1.000 de euro! Mai mult, guvernul de coaliție a reușit să țină inflația sub control, dar ceea ce este cel mai important de subliniat este că toate aceste lucruri bune se reflectă nu doar în cifre, dar mai ales în viața de zi cu zi a românilor.
Creșterea salariilor și a numărului de salariați – peste 5,7 milioane de angajați și 6,8 milioane de contracte de muncă – conduc, pe de o parte, la o creștere economică sănătoasă reflectată inclusiv în nivelul de trai, pe de altă parte, la consolidarea din ce în ce mai bună a sistemului de pensii din România. Salariile mai mari și creșterea numărului contractor de muncă înseamnă o viață mai bună pentru toți angajații, dar și mai multe contribuții sociale și mai multă siguranță pentru pensionarii României!
Nu am uitat însă nici de tinerii din România. Numai pentru aceștia au fost înființate 55.000 de noi job-uri, grație programelor de sprijin guvernamental. Este un pas important pentru a-i determina pe tineri să rămână în țară și să-și întemeieze o familie în România. De altfel, creșterea investițiilor publice și ajutoarele de stat acordate de guvern au creat noi locuri de muncă și au garantat salarii decente. Aceasta este calea spre un viitor sustenabil!
Un aspect foarte important de menționat este că valoarea totală a investițiilor publice anul trecut, atestată prin execuția bugetară – deci bani efectiv cheltuiți – a fost cu 11 miliarde de lei mai mare decât deficitul bugetar, ceea ce înseamnă că România nu s-a împrumutat pentru consum, ci pentru investiții! Este pentru prima dată când România se împrumută pentru investiții și nu pentru consum!
Iată, așadar, modelul de dezvoltare al României s-a schimbat în guvernarea PSD și se bazează preponderent pe investiții atât din fonduri naționale cât și din fonduri europene, devenind astfel un model sustenabil de dezvoltare cu efect de multiplicare în economie.
Totodată să nu uităm nici efectul măsurilor de plafonare a prețurilor susținute de PSD: economii substanțiale în buzunarele românilor! Intervenția guvernului condus de Marcel Ciolacu a fost un scut real împotriva scumpirilor speculative. Imaginați-vă facturi la gaze și energie electrică duble sau chiar triple! Mulțumită măsurilor PSD, familiile din România au economisit în medie 1.118 de lei în fiecare lună. Este o sumă care face diferența!
BNR a comunicat că inflația ar fi fost cu aproape 10 puncte mai mare, dacă nu s-ar fi plafonat prețurile la energie și dacă nu s-ar fi limitat adaosul la alimente. Adică în loc de 7,4%, inflația ar fi ajuns la 17%! Practic, la fiecare 100 de lei cheltuiți la cumpărături, românii ar fi plătit încă 10 lei, dacă nu s-ar fi luat aceste măsuri promovate de PSD! Desigur, că vor mai fi variații ale prețurilor, în funcție de sezon, de magazin și de producător, dar important este că am stabilizat prețurile și s-a oprit specula, iar astfel am reușit să protejăm puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii. Pentru că măsurile de plafonare și limitare a adaosului comercial au avut un impact pozitiv, mai ales pentru familiile cu venituri mici, unde fiecare leu contează enorm.
În concluzie aș dori să mai subliniez un singur aspect: nimeni nu pretinde că guvernarea merge perfect și că nu ar mai fi lucruri de corectat sau care să se facă mai bine, în schimb, cu toții trebuie să recunoașteam că formula actuală de coaliție a reușit să asigure României stabilitatea de care avea nevoie în aceste vremuri tulburi. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat fără măsurile PSD și fără această stabilitate la nivel politic! Cum ar fi fost să continue la nesfârșit scandalurile și certurile dintre USR și PNL? Ce măsuri de protejare a veniturilor românilor ar fi luat ”progresiștii de ”dreapta”? Cum ar fi oprit specula la energie și la alimente inconștienții neoliberali care au liberalizat și dereglementat piețele? Cum ar fi asigurat creșterea pensiilor ”reformatorii ” care au strecurat în PNRR limitarea de 9,4% din PIB privind cheltuiala cu pensiile? Fără nicio exagerare, ar fi fost un dezastru pe toate liniile! Iar nivelul de trai al românilor s-ar fi înrăutățit dramatic.
Sunt aspecte deseori neglijate de toți cei care critică actuala coaliție de guvernare, însă realitatea ne arată că doar guvernarea PSD poate aduce stabilitate politică și socială, precum și progresul economic de care România și românii au nevoie. Într-un an electoral atât de important precum 2024 sunt convins că românii nu vor uita acest lucru!
sursa – Declarație politică, 05.03.2024, Camera Deputaților