Dacă intrarea în spaţiul Schengen a României se va concretiza în decembrie, aşa cum guvernul a agreat cu Bruxelles-ul, practic românii care vin de sărbători acasă ar putea, când se întorc după sărbători, să treacă înapoi frontiera din România în Ungaria la fel cum trec din Austria în Germania.


♦ Dacă ridicarea vizelor pentru SUA nu va fi un factor imediat de creştere economică, în schimb renunţarea la controalele terestre pentru transportatorii români la trecerea graniţelor către Bulgaria şi Ungaria este o gură de oxigen şi va contribui la dinamizarea exporturilor, care au suferit în 2024.

În tulburarea care a cuprins România de trei zile, în care nu este clar cine va guverna România şi cine va ajunge la Cotroceni, două veşti bune au venit în ultimele zile: Ambasada SUA în România a anunţat că a fost îndeplinit criteriul tehnic pentru ridicarea vizelor şi românii vor putea circula liber în Statele Unite începând de anul viitor.

Eforturile guvernelor de până acum, cu toate criticile aduse, au dat roade şi pentru ridicarea controalelor la frontierele Schengen pentru transporturile româneşti.

Din 2025, atât vizele către America, cât şi controalele Schengen terestre pentru transportatori vor fi ridicate. Transportatorii români aşteaptă şi câte o zi întreagă la frontiere pentru a putea trece cu mărfurile în vestul Europei în acest moment.

În 10 ani, businessul de profil şi economia în tandem au pierdut peste 20 mld. euro din cauza acestor aşteptări.

Odată cu ridicarea con­troa­lelor şi a timpului de aşteptare pentru şoferi, facilitarea accesului spre piaţa vestică aduce noi investiţii, au punctat, recent, transportatorii prezenţi la conferinţa ZF Logistică, transporturi & automotive 2024. (ZF.ro)

Articolul precedentKlaus Iohannis a convocat CSAT pentru că și-a uitat parola la TikTok
Articolul următorDublă inaugurare într-o singură zi: Se deschide circulația pe două tronsoane dintr-un drum expres