Guvernul a decontat primăriilor din țară 15,9 milioane lei în cadrul programului de reabilitare termică finanțat de stat din 2020, mai mult decât dublu față de anul precedent, însă cu acești bani au fost eficientizate energetic doar 29 de blocuri, cu 60% mai puține decât în anul anterior, al doilea cel mai mic volum anual din istoria programului. În aceeași perioadă au fost reabilitate termic 83 de blocuri din fonduri europene, relevă date Profit.ro.

Anul trecut, primăriile au reușit să cheltuiască aproximativ jumătate din fondurile alocate de stat programului de reabilitare termică și au finalizat 29 de blocuri cu 945 de apartamente, potrivit datelor transmise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pentru Profit.ro. Chiar dacă statul a plătit, anul trecut, cele mai mari sume din ultimii 5 ani pentru acest program, realizările sunt slabe. Mai exact, au fost eficientizate energetic cu 60% mai puține blocuri decât în 2019. Dacă anul trecut numărul apartamentelor trecute prin programul finanțat de stat a fost de 945, cu un an mai devreme volumul era de 2.838 de unități locative.

Citește mai mult pe Profit.ro.

Articolul precedentCum a influenţat pandemia preţurile apartamentelor
Articolul următorCâștigul salarial mediu nominal net a scăzut!