Să o luăm, vă rog, cu începutul… Niciun număr de angajați ai DSP nu va suplini nepăsarea și indolența celor care vor să intre în țară nepregătiți. DAR asta nu înseamnă că DSP nu putea și nu trebuia să aloce personal suplimentar în vămi, din vreme! Vedeți dumneavoastră, în țara asta, nepăsarea și indolența cetățenilor, a noastră, se regăsește, fără greș, și la structurile Statului.
Și cu sfârșitul… La întoarcerea în țările în care lucrează, românii care fac acum scandal la intrarea în țară, vor fi, MIRACULOS, pregătiți să respecte condițiile de intrare în acele țări. Fără discuții.
Între cele două momente, eu una nu am nicio simpatie pentru nesimțiți care sar rândul la vamă, scandalagii, indolenți care vor să intre pe contrasens și alte lighioane. Aici nu e vorba dacă măsurile sunt bune sau nu, ci de faptul că pe român, la el acasă, îl doare în cot, durere care dispare, instant, când e de mers în altă țară, unde nici nu scuipă și nici nu jignește angajații statului respectiv.
Ar mai fi multe de spus, despre noi, dar e totuși perioada Crăciunului…