Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marți, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, ce vizează cea mai mare parte din ţară. Sunt așteptate cantități de apă ce vor depăși 80 de litri pe metru pătrat.
Pe parcursul zilei de marți, până miercuri la ora 3.00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
În sud-estul țării disconfortul termic se va menține ridicat, iar spre seară și noaptea pe arii restrânse se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică.
Avertizări meteo de ploi și vijelii în mai multe județe
Potrivit meteorologilor, un Cod portocaliu va fi valabil în perioada marți ora 10.00 – miercuri ora 3.00. În cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureșului și a zonei montane vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.
Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Buzău.
Începând de miercuri ora 3.00 până la ora 22.00, ANM a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată, mai ales după-amiaza și seara, pentru zona de munte, nord-estul, centrul și sud-estul țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…45 l/mp. (sursa)