n.r. – harta NU include drumurile naționale cu două benzi pe sens!
ZF.ro: Cluj, Alba Iulia şi Târgu Mureş vor fi conectate la infrastructura vest-europeană de autostrăzi datorită celor 30 de noi kilometri de drum rapid ce urmează a fi inauguraţi mâine, respectiv în cursul lunii decembrie. În Muntenia şi Moldova proiectele întârzie.
De 1 decembrie se va putea circula în premieră de la Sibiu la Cluj pe autostradă după ce va fi deschisă circulaţia pe lotul al doilea de 24 km al autostrăzii A10 Sebeş-Turda. Lotul va fi dat în circulaţie, însă nu va fi recepţionat, iar recepţia va fi cel mai probabil realizată în priumăvara anului 2022. Cei 70 km dintre Sebeş şi Turda sunt astfel gata la şapte ani de la demararea lucrărilor. Spre comparaţie, autorităţile şi-au asumat să construiască A7 de 320 km de la Ploieşti la Paşcani până în 2026, adică în cinci ani în condiţiile în care lucrările încă nu au demarat.
Pe lângă cei 24 km din A10 ar mai putea fi gata încă 4,5 km din Autostrada Transilvania, între Tg. Mureş şi Ungheni. Mai departe, pentru lotul dintre Câmpia Turzii şi Ogra, de aproape 16 km a fost relicitat după rezilierea contractului cu firma românească Straco. În martie 2021 când a fost reziliat, lucrările erau la 37% iar dacă ritmul este susţinut, după relicitare, în 2022 lucrările ar putea fi gata. Astfel din 2022 Clujul va fi legat pe autostradă atât de Tg. Mureş cât şi de Sibiu, iar din Vest, de la Viena sau Budapesta se va putea ajunge pe autostradă până la Cluj sau Tg. Mureş – cu excepţia lotului din A1 unde vor fi construite ecoductele. (Bogdan Alecu)