Guvernul e cu gândul la masa de Sărbători. Vrea să oblige retailerii şi procesatorii să ieftinească unele produse de sezon. Cozonacul ar trebui să aibă un preţ mai mic în următoarele trei luni, la fel şi muşchiul de porc sau murăturile. Toate vor fi incluse în lista cu alimente plafonate. Până acum, Fiscul a dat amenzi de 5 milioane de lei celor care au depășit adaosul comercial permis prin lege. 


Pe lângă cele 14 produse de bază, Guvernul vrea să extindă plafonarea la mai multe sortimente de alimente. Va include şi câteva produse tradiţionale. O decizie va fi luată săptămâna aceasta.

  • Florentina Lazăr, reporter Observator: La începutul acestei săptămâni, ministrul Agriculturii va avea întâlniri cu procesatorii şi retailerii pentru a stabili lista cu noile produse care vor avea adaosul comercial plafonat. Măsura va fi extinsă pentru încă trei luni. De la 1 noiembrie am putea vedea ieftiniri la raft pentru mai multe tipuri de pâine, ouă, smântână, dar şi alimente consumate în perioada sărbătorilor de iarnă. 

Ce produse alimentare s-ar putea ieftini de Sărbători

Printre ele, cozonacul, pişcoturile, smântâna şi laptele cu 3,5% grăsime. Un cozonac care costă acum 40 lei s-ar putea ieftini cu 5 lei în urma plafonării adaosului la 20%. Surse guvernamentale spun că lista ar putea fi completată cu mai multe tipuri de brânză, murături, cârnați, usturoi şi chiar mușchi de porc. 

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Vom analiza toate produsele care sunt folosite de către români în perioada sărbătorilor de iarnă. În perioada sărbătorilor de iarnă se consumă între 8 și 9 milioane de cozonaci. Vă spun 100% că nu o să fie penurie de cozonaci în România. (sursa)

Articolul precedentPentru prima dată în ultimii 20 de ani: CFR Călători cumpără trenuri noi
Articolul următorRyanair cere sprijinul pasagerilor pentru a semna o petiție către Ursula von der Leyen