Un factor decisiv al evoluţiei peste aşteptări a economiei în 2020, care a scăzut cu doar 3,9% în condiţiile în care se aştepta o scădere de 5-6%, a fost accesul la capital, mult îmbunătăţit faţă de criza din 2009, când băncile au retras liniile de finanţare şi statul a trebuit să ia bani de la FMI.
De data aceasta, după cum arată datele de la Banca Naţională privind datoria externă date publicitaţii pe 15 februarie 2021, liniile de finanţare externă ale sectorului privat au scăzut cu doar 2 mld. euro în 2020, în timp ce statul a reuşit sa ia de pe pieţele financiare internaţionale 17 mld. euro.
Astfel, companiile multinaţionale şi băncile şi-au micşorat datoria externă pe termen scurt de la 36 mld. euro la 34 mld. euro faţă de creditorii externi, în timp ce statul român şi-a majorat stocul de datorie de la 40 mld. euro la 57 mld. euro.
În total, datoria externă a crescut cu 15 mld. euro în 2020, de la 110 mld. euro la 125 mld. euro. Statul a împrumutat de pe pieţele financiare internaţionale 17 mld. euro, iar jumătate din această sumă provine de la creditori din Statele Unite şi Marea Britanie, potrivit calculelor Ziarului Financiar.
Aceasta înseamnă 8% din PIB numai datorie suplimentară externă. Nimeni nu credea în martie-aprilie 2020 că România va putea lua de pe pieţele externe într-un timp atât de scurt aproape 20 mld. euro.
S-a vorbit de necesitatea unui împrumut de la FMI de 20 mld. euro sau chiar de 30 mld. euro. Iată însă că pieţele financiare au fost dispuse să crediteze România. Contextul a fost mult mai favorabil, dobânzile de pe pieţe fiind apropiate de zero şi chiar zero. În pofida unui rating încă insuficient de bun şi a deficitelor gemene – fiscal şi de cont curent, România a fost capabilă, cu preţul unor dobânzi de 2-3%, să se împrumute pe termen lung (10-20 de ani).
Pentru o ţară de la periferie, cu o economie slabă, chiar integrată în Uniunea Europeana, accesul la finanţare este obsesia oricărui ministru de finanţe într-o perioadă de criză. În anii 90, când rezervele valutare erau de zeci de milioane de euro, să te împrumuţi cu 17 mld. euro într-un singur an ar fi părut incredibil.
Însă accesul la finanţare în sine nu trebuie să ne dea senzaţia că fragilitatea economiei româneşti nu mai este o problemă. Dimpotrivă, jocul cu numere mari la datorie când la producţie PIB ai numere mici poate crea mari surprize pe viitor.
Raportat la rezervele internaţionale, cele 17 mld. euro înseamnă jumătate. Să te împrumuţi într-un singur an cu jumătate din ceea ce ai pus deoparte ca rezervă înseamnă că nu prea ai fost prevăzător.
În anii următori povara datoriei externe pentru statul român va fi reconsiderată de pe pieţele financiare internaţionale.
În afara acesului la finanţare externă, au existat în ţară suficiente fonduri din care statul să se finanţeze, aşa cum am arătat în articolul: „O ancoră de 39 mld. euro pentru economia românească faţă de 2008. Populaţia şi firmele au în conturi la bănci cu 21 mld. euro mai mult decât soldul creditelor. Se adaugă fondurile de pensii cu 13 mld. euro active şi fondurile mutuale cu 5 mld. euro, care nu contau la criza precedentă“, publicat în Ziarul Financiar din data de 5 iunie 2020.
Spre exemplu, astăzi contribuţiile lunare la fondurile de pensii Pilon
II înseamna aproape un miliard de lei pe lună, adica circa 200 mil. euro. Aceşti bani se duc în proporţie de 70% în titluri de stat, deci finanţează deficitul bugetar. Este practic o economisire forţată.
Aşa cum am arătat, băncile au fost prinse cu un raport supraunitar între depozite şi credite, ca urmare a creşterii masive a economisirii interne. În plus, capitalul propriu al companiilor româneşti era la sfârşitul anului trecut de circa 46 mld. euro, potrivit calculelor ZF, de zece ori mai mare decât în 2009.
Actuala criză a putut fi depăşită prin accesul la finanţare. Cine, când şi cum va plăti aceste datorii? Despre acest aspect abia de acum încolo începem să discutăm.
sursa: zf.ro autor: Sorin Pâslaru
