Polițistul Marian Godină și-a cerut scuze după conflictul cu jurnaliștii de la Recorder, pe care i-a acuzat în termeni duri că au prezentat insuficient documentat un pretins caz de abuz la adresa unui polițist din Bihor, dar pe de altă parte scrie că crede în continuare ”cu tărie” că reportajul nu prezintă realitatea.
”Îmi cer scuze și acum pentru întreaga abordare pe care am avut-o în legătură cu cazul de la Bihor. Am avut prilejul să pot contraataca sobru și cu argumente, dar am făcut-o grosolan și folosind niște adjective care nu își aveau locul atât la adresa celor de la Recorder cât și la adresa celor care m-au înjurat prin comentarii”, a scris Godină pe Facebook.
Marian Godină a făcut o serie de acuzații, pe contul său de Facebook, despre modul în care a fost documentat subiectul. El a reproșat jurnaliștilor că au omis o serie de detalii care îl incriminau pe polițist, motiv pentru care și-a asumat să prezinte pe larg perspectiva omului de afaceri și a unor surse din poliție.
Godină le-a pus în discuție profesionalismul jurnaliștilor de la Recorder, pe care i-a acuzat că ar fi intersați de vizualizări, nu de adevăr.
Recorder: Totodată, îl rugăm pe Marian Godină să ne spună dacă Mugurel Laviniu Poinar, șeful BCCO Oradea și prieten bun cu Marius Dronca, se află sau nu într-o strânsă relație de prietenie și cu unul dintre nașii săi. Și dacă asta i-a influențat în vreun fel investigația efectuată din concediu.
Redăm mai jos integral postarea lui Marian Godină:
”Nu am avut vreodată o problemă în a-mi cere scuze atunci când am realizat că am greșit. Cei care mă urmăresc de mai mult timp știu că au fost momente, puține ce-i drept, în care am greșit și apoi mi-am asumat și mi-am cerut scuze.
Îmi cer scuze și acum pentru întreaga abordare pe care am avut-o în legătură cu cazul de la Bihor. Am avut prilejul să pot contraataca sobru și cu argumente, dar am făcut-o grosolan și folosind niște adjective care nu își aveau locul atât la adresa celor de la Recorder cât și la adresa celor care m-au înjurat prin comentarii.
Probabil că modul agresiv în care am pus eu problema mi-a întors agresivitate înzecită.
Am înțeles că răbdarea mea are niște limite pe care ori voi reuși să le lărgesc, ori va trebui să renunț la a scrie pe o pagină cu peste jumătate de milion de oameni.
În legătură cu fondul, cred în continuare cu tărie că reportajul Recorder nu prezintă realitatea, dar dacă mă înșel sau nu ne vor demonstra timpul și soluțiile date de instituțiile competente la un moment dat, atunci când nu voi ezita să îmi cer scuze din nou, dacă va fi cazul.”
Context
Pe scurt, investigația publicată miercuri spune povestea unui polițist din Oradea care își acuză propriii colegi că ar fi accesat ilegal datele sale personale, în interesul unui om de afaceri din localitate.
Totul ar fi pornit în februarie 2022, când polițistul Filimon şi soţia sa au avut o altercație în parcare cu soţia unui om de afaceri din oraş (Marius Dronca). Filimon spune că soţia sa i-a cerut femeii să mute puţin maşina, pentru a putea parca, însă aceasta l-a înjurat pe poliţist. La rândul ei, femeia a susţinut că a fost scuipată de acesta.
Recorder arată că omul de afaceri Marius Dronca, soțul femeii care s-a certat cu Filimon în parcare, ar fi intervenit direct la Octavian Haiduc, ofiţer la BCCO Oradea, căruia îi este naş de cununie, şi apoi la Mugurel Poinar, şeful BCCO Oradea – fostul superior al lui Filimon.
Ofițerul adună dovezi, face plângeri penale, iar o parte dintre polițiștii audiați recunosc accesarea datelor, dezvăluie Recorder. Dar actul de justiție stagnează. Polițistul ar fi început să primească semnale prin care i se sugerează să se oprească, dar merge mai departe.
Paul Filimon susține că, timp de un an și jumătate, a fost șicanat de șefi și amenințat în stil mafiot. Investigația se concentrează pe impotenta Poliției Române în a-și soluționa problemele sistemice: tratamentul preferențial acordat celor puternici și represiunea angajaților care semnalează abuzuri au rămas înrădăcinate în instituție.
Joi, la o zi după publicarea materialului, Ministerul Afacerilor Interne a cerut verificări la IPJ Bihor, iar avocata care s-a ocupat de cazul ofițerului susține că a fost amenințată telefonic. (g4media.ro)